Băncile din Grecia ar putea rămâne închise luni dacă BCE opreşte finanţarea de urgenţă – BBC

Banca Centrală Europeană ar urma să oprească duminică finanţarea de urgenţă (ELA) destinată băncilor greceşti, ceea ce le-ar putea obliga să rămână închise luni, au declarat pentru BBC surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - Dum, 28 iun. 2015, 12:37
Băncile din Grecia ar putea rămâne închise luni dacă BCE opreşte finanţarea de urgenţă - BBC

Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte duminică, iar unii analişti estimează că BCE va decide să nu majoreze plafonul liniei de finanţare de urgenţă, în timp ce alţii se aşteaptă la tăierea finanţării creditorilor eleni, care, din cauza retragerilor masive din depozite, sunt dependenţi de ELA. Ar fi una dintre cele mai dificile decizii pentru BCE, de la lansarea euro, la 1 ianuarie 1999, avertizează analiştii.

Premierul francez Manuel Valls a afirmat duminică: „BCE este independentă, dar nu cred că va tăia raţiile (pentru greci). Cel care suferă este poprul elen”.

Grecia va fi probabil obligată să anunţe luni că băncile sunt închise, în aşteptarea introducerii unor controale asupra capitalului, se arată în analiza BBC.

Valoarea totală a depozitelor din băncile elene a scăzut în mai la aproximativ 129 miliarde de euro, de la 133,6 miliarde de euro în aprilie, arată datele publicate vineri de Banca Centrală Europeană. Acesta este cel mai redus nivel din ultimii aproape 11 ani şi a opta lună de declin consecutiv.

O ieşire a Greciei din zona euro (Grexit) nu este inevitabilă, deoarece zona euro a rezolvat criza bancară din Cipru în 2013 şi ţara a rămas în uniunea monetară, se arată în analiza BBC. Şi în Cipru au fost introduse controale asupra capitalului, care au fost ridicate abia în aprilie 2015. Dar situaţia Greciei este mult mai dificilă, ţara trebuie să achite marţi FMI 1,6 miliarde de euro, altfel intră în incapacitate de plată.

Sute de oameni s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, în faţa sediilor băncilor din Grecia şi au golit ATM-urile după ce prim-ministrul Alexis Tsipras a anunţat organizarea unui referendum privind ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi , potrivit Bloomberg.

Doi reprezentanţi din conducerea executivă a unei bănci au declarat că aproximativ 500 de ATM-uri din cele 7.000 existente pe teritoriul ţării au rămas fără numerar sâmbătă dimineaţă şi este posibil ca anumite bănci să nu poată deschide luni fără o injecţie suplimentară de lichidităţi din partea Băncii Greciei.

Un purtător de cuvânt al băncii centrale a declarat că se fac eforturi pentru a furniza bani în sistem.

Deponenţii au retras din bănci aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 miliarde de dolari) după preluarea puterii de către Coaliţia anti-austeritate condusă de partidul radical de stânga Syriza.

Miniştrii de finanţe din zona euro s-au reunit sâmbătă la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri de urgenţă, pentru a discuta deblocarea unui ajutor de 15,5 miliarde de euro pentru Grecia şi extinderea până în noiembrie a programului de asistenţă pentru această ţară, însă, conform AFP, au refuzat să prelungească programul de asistenţă financiară după 30 iunie, data la care acesta expiră.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, crede că e mai important să fie lămurite cauzele anulării acestora decât stabilirea unui calendar
Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, crede că e mai important să fie lămurite cauzele anulării acestora ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent în alegerile prezidenţiale, a declarat că mai important decât stabilirea unui calendar al alegerilor este să se lămurească......
Călin Ionescu, CEO Sphera: Numărul angajaților străini va crește în următorii ani nu numai în cadrul grupului, ci și în România
Călin Ionescu, CEO Sphera: Numărul angajaților străini va crește în următorii ani nu numai în cadrul grupului, ci ...
Cu peste 5.000 de angajați în total, Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România care operează ...
Turiștii străini care au vizitat România în 2024 au cheltuit 540 de mil euro prin cardurile Revolut.Turiștii români au cheltuit cei mai mulți bani în Germania, 142 mil euro
Turiștii străini care au vizitat România în 2024 au cheltuit 540 de mil euro prin cardurile Revolut.Turiștii români ...
În 2024, turiștii străini care folosesc Revolut și au vizitat România au efectuat plăți la comercianți locali ...
Boom-ul fotovoltaic s-a cam dezumflat în Europa în 2024, iar prognozele devin pesimiste. România este însă una dintre puținele țări UE cu proiecții mai optimiste, cu cea mai mare rată de creștere a instalărilor
Boom-ul fotovoltaic s-a cam dezumflat în Europa în 2024, iar prognozele devin pesimiste. România este însă una dintre ...
Instalările de capacități fotovoltaicenoi în statele UE au încetinit cu 92% anul trecut, care a fost și primul an din ...