Băncile din Grecia îngheață ratele creditelor ipotecare, urmând să suporte costurile provocate de majorările de dobânzi
Îngheţarea se aplică actualelor credite ipotecare cu rate variabile ale dobânzii şi care au baza de referinţă fie Euribor la o lună sau la trei luni, fie dobânda BCE sau Libor, pe baza căreia se calculează dobânzile la creditele ipotecare în franci elveţieni.
Obiectivul este de a stabiliza ratele împrumuturilor la actualul nivel, iar consumatorii să nu fie afectaţi de noi majorări ale dobânzilor, în viitor.
Conform unor surse bancare, în urma măsurii, toate ratele creditelor ipotecare vor fi fixe o anumită perioadă de timp, probabil 12 luni, protejând astfel consumatorii care nu au întârziat plata ratelor la creditele ipotecare.
În total, împrumuturile ipotecare pe care le au băncile în portofoliile lor se ridică la 24,5 miliarde de euro, iar, cum unele sunt cu dobândă fixă, măsura se va aplica unor credite ipotecare în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro.
Dacă în viitorul apropiat va exista o scădere a dobânzilor, atunci reducerea va fi aplicată în beneficiul clienţilor.
Costul măsurii va fi suportat de bănci şi, conform calculelor, ar putea ajunge la 100 de milioane de euro, dacă viitoarele majorări de dobânzi sunt limitate la aproximativ 0,5%.