Băncile din Grecia vor înlesnirea termenilor acordului cu UE şi FMI, pentru a evita naţionalizarea

Băncile elene au început o campanie agresivă de lobby pe lângă instituţiile financiare internaţionale responsabile de programul de finanţare al Greciei, încercând să înlesnească condiţiile care vor însoţi recapitalizarea sistemului financiar şi să evite naţionalizarea, potrivit Financial Times.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 10:12
Băncile din Grecia vor înlesnirea termenilor acordului cu UE şi FMI, pentru a evita naţionalizarea

Acordul de 172 miliarde euro convenit de Grecia cu Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional prevede recapitalizarea cu 27 miliarde euro a celor mai mari patru bănci elene – National Bank of Greece, Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank.

Investitorii privaţi ar trebui să participe cu alte 2,5 miliarde euro la recapitalizarea băncilor.

Atragerea de fonduri din sectorul privat se dovedeşte însă tot mai dificilă până la termenul limită din aprilie, unii analişti considerând că preţurile la care sunt evaluate acţiunile celor patru bănci ar fi nerealiste. Mai mult, băncile vizate au capital negativ de aproximativ opt miliarde euro, care descurajează de asemenea investitorii privaţi.

„Investitorii nu sunt dispuşi să plătească pentru pierderile din trecut. Dacă vrei să atragă capital privat, trebuie să reexaminezi aceste condiţii”, a declarat directorul general adjunct al Eurobank, Nikos Karamouzis, care se referă la condiţiile din acordul de bailout al Greciei în privinţa recapitalizării băncilor.

Potrivit bancherilor şi analiştilor, niciun fond de investiţii serios nu s-a arătat dispus să cumpere acţiuni la cele patru bănci elene, iar din zona fondurilor de hedging şi-au exprimat interesul doar câteva firme.

Băncile riscă să fie naţionalizate în totalitate dacă nu vor reuşi să atragă investitori privaţi. În această situaţie, băncile ar fi preluate de Fondul Elen de Stabiltiate Financiară, instituţia elenă care administrează fondurile transferate de UE şi FMI.

Bancherii sunt nemulţumiţi că acordul defineşte valoarea capitalului băncilor drept un multiplu (de 1-2 ori) al valorii nete a activelor, în timp ce majoritatea băncilor europene sunt tranzacţionate pe burse la preţuri de câteva ori mai mici decât cele indicate de un astfel de calcul.

Termenul limită pentru atragerea capitalului privat – sfârşitul lunii aprilie – este de asemenea foarte dificil de respectat, reclamă bancherii greci, în special în contextul fuziunii dintre National Bank of Greece şi Eurobank, proces care se va prelungi probabil cel puţin până în vară.

Băncile elene califică de asemenea drept nerealist calendarul previzionat pentru ieşirea Fondului Elen de Stabilitate Financiară din acţionariatul băncilor.

Potrivit acordului, investitorii privaţi vor primi certificate care le vor conferi dreptul de a cumpăra participaţia deţinută de Fond în termen de cinci ani, la preţuri calculate utilizând aceeaşi metodologie reclamată în prezent pentru supraevaluarea acţiunilor. Bancherii consideră că valoarea de piaţă a băncilor elene nu va depăşi nivelurile rezultate din acord în următorii cinci ani.

Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank şi Piraeus Bank sunt prezente şi în România. Eurobank controlează Bancpost, iar National Bank of Greece deţine Banca Românească, celelalte două instituţii operând pe piaţa româneacă prin subsidiare omonime.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...