Băncile din România au dat credite din fonduri BEI de 822 mil. euro, doar 4,7% din suma alocată ECE

Băncile din România au intermediat în 22 de ani credite de 822 de milioane de euro din fonduri puse la dispoziţie de Banca Europeană de Investiţii, adică doar 4,7% din totalul acordat doar în ultimii trei ani băncilor din Europa Centrală şi de Est pentru finanţarea companiilor.
Economica.net - joi, 24 mai 2012, 15:25
Băncile din România au dat credite din fonduri BEI de 822 mil. euro, doar 4,7% din suma alocată ECE

Vicepreşedintele BEI Plutarchos Sakellaris, a declarat pentru MEDIAFAX că suma de 822 de milioane de euro, acordată începând din 1990, la care se adaugă un credit de 50 de milioane de euro semnat joi cu BCR, arată în linii mari o evoluţie similară cu cea din celelalte state din regiune.

„Aş spune că acest nivel este în linie cu ceea ce s-a întâmplat şi în celelalte state din regiune. În unele ţări ponderea acestor finanţări este mai mare, în altele mai mică. Nu pot spune că implicarea noastră în finanţarea IMM în România este ceva ieşit din tipar. Credem că finanţarea IMM este foarte importantă pentru economia reală, pentru susţinerea economiei româneşti ca să iasă din criza actuală, şi cu siguranţă vom pune accentul pe acest segment şi vom continua să-l sprijinim”, a spus Sakellaris.

Cu toate acestea, datele publicate de BEI arată că numai în ultimii trei ani instituţia a acordat prin intermediul grupurilor bancare credite în statele din Europa Centrală şi de Est de 17,5 miliarde euro, în special pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).

La începutul lui 2009, BEI împreună cu BERD şi Banca Mondială au convenit în cadrul planului comun de acţiune al instituţiilor financiare internaţionale (IFI) să pună la dispoziţia grupurilor bancare linii de finanţare de până la 24,5 miliarde de euro, pentru a suţine creditarea, în special pentru IMM.

În acest context, BEI s-a angajat să acorde în regiune circa 11 miliarde de euro în 2009 şi 2010. Această ţintă a fost atinsă chiar de la începutul lui 2010, cererea pentru astfel de linii fiind foarte mare, iar până la finele acelui an suma pusă la dispoziţia băncilor a urcat la 15,5 miliarde euro.

Anul trecut, BEI a mai acordat alte 2 miliarde de euro băncilor din regiune pentru creditarea companiilor, perioadă în care băncile din România au atras 125 milioane euro, adică în jur de 6,2% din total.

De remarcat că finanţarea de 822 de milioane de euro anunţată de Sakellaris vizează toate sumele intermediate de băncile din România, indiferent de perioadă.

După implementarea planului de acţiune al IFI, finanţările BEI aproape s-au dublat în regiune. Astfel, dacă în 2008 totalul împrumuturilor acordate de instituţie în regiune au însumat 12 miliarde de euro, în 2009 acestea au depăşit 18 miliarde de euro, în 2010 s-au ridicat la 15,8 miliarde euro, iar anul trecut la 14,1 miliarde euro.

România a atras anul trecut peste 900 de milioane de euro de la BEI, nivel record în relaţia cu instituţia financiară, perioadă în care şi cota din totalul alocărilor regionale a fost cea mai mare, de 6,55%.

În perioada 2007 – 2011, BEI a acordat în regiune credite pe diferite sectoare în sumă de 70 de miliarde euro, din care România a atras 4,1 miliarde euro,adică 5,8% din total.

Aceste cifre indică o performanţă mai bună la nivelul întregii economii comparativ cu utilizările de finanţări de către sistemul bancar activ pe piaţa românească. În regiune, din cele 48 de miliarde de euro alocate de BEI în ultimii trei ani, aproape o treime au fost împrumuturi intermediate de băncile comerciale.

Vicepreşedintele BEI estimează că valoarea împrumuturilor acordate României va scădea în acest an la 600 de milioane de euro, în linie cu restrângerea linilor disponibile pentru toată Europa, dar în ceea ce priveşte linile de finanţare pentru bănci există numeroase discuţii cu jucătorii locali, care se vor concretiza în viitor.

„Pot să spun că ne uităm în câteva proiecte de reabilitare din sectorul de distribuţie, ne uităm în continuare pe eficientizarea energetică şi economisirea energiei în imobilele rezidentiale, am semnat azi un credit foarte important cu BCR, şi multe altele vor veni în viitor. Sunt discuţii cu mai multe bănci. Proiectele energetice vor avea cele mai mari sume alocate în acest an, în special un proiect privind distribuţia”, a spus Sakellaris.

Recordul de 917 milioane de euro înregistrat anul trecut a fost realizat în condiţiile în care banca a acordat un împrumut de 465 milioane euro pentru a finanţa proiectarea, construcţia şi darea în folosinţă a tronsonului II al Magistralei 5 a metroului bucureştean. Un alt proiect mare l-a reprezentat împrumutul de 150 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de telecomunicaţii mobile din România prin introducerea de servicii mobile în bandă largă superioară.

Sakellaris a arătat că instituţia este dispusă să încheie noi contracte de împrumut pentru reabilitarea imobilelor de locuit, după modelul împrumutului de 125 milioane acordat anul trecut pentru reabilitarea energetică a 365 de blocuri de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei. Pentru aceeaşi destinaţie, BEI a acordat şi Primăriei Sector 6 un împrumut de 70 de milioane de euro.

BEI a încheiat joi un acord de împrumut cu BCR pentru o finanţare de 50 milioane euro destinată sprijinirii proiectelor derulate de către întreprinderile mici şi mijlocii, companiile cu o capitalizare de piaţă medie şi entităţile publice din România.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află "într-un moment de cumpănă" şi trebuie să respingă ferm......
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...