Băncile din SUA ar putea avea de câştigat, după ce criza din Cipru a redus încrederea în Europa

Economica.net
26 03. 2013
ue_usa_63243500

„Este un cadou pentru băncile din SUA, întrucât Europa s-a transformat în America Latină”, a afirmat Dick Bove, vicepreşedinte al firmei de cercetare Rafferty.

Argentina s-a confruntat în 2001 cu o criză economică declanşată parţial din cauza unor ieşiri mari de capital, ca urmare a temerilor deponenţilor că ţara nu-şi va putea plăti datoriile externe.

Probleme legate de ieşirile de capital au fost înregistrate şi în Grecia şi Spania.

Analistul se aşteaptă la o scurgere lentă de fonduri din Europa către băncile americane.

„Se întâmplă deja şi se va accelera”, a declarat el.

Deponenţii şi creditorii băncilor susţin instituţiile de credit, iar acestea la rândul lor economia, afirmă Bove. Acordul zonei euro pentru Cipru prevede taxarea deponenţilor celei mai mari bănci cipriote, pentru sumele de peste 100.000 de euro, şi închiderea celei de-a doua instituţii de credit ca mărime, cu pierderi mari pentru depozite.

„Trebuie să protejezi deponenţii din bănci şi creditorii care împrumută bani băncii, deoarece dacă nu faci asta, atunci deponenţii îşi vor retrage banii iar creditorii nu vor mai finanţa”, a spus el.

Printre posibilii beneficiari ai declinului încrederii în Europa se află Statele Unite, afirmă analistul. Totodată, băncile europene trebuie în continuare să admită pierderi ascunse în actele contabile şi să acumuleze capital suplimentar.