Băncile din zona euro vor plăti anticipat 32 de miliarde de euro înainte de noua licitaţie
Deşi plăţile reduc bilanţul BCE, o mare parte din aceste fonduri vor fi rostogolite într-o nouă facilitate, care va stimula finanţarea blocului comunitar în următorii trei ani.
Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost redusă de la minus 0,40% la minus 0,50%.
De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar pentru a întări impactul politicilor BCE şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.
În plus, Banca Centrală Europeană a decis să schimbe modalităţile pentru acordarea celei de-a treia runde de operaţiuni de refinanţare pe termen lung (TLTRO III), pentru a prezerva condiţiile bancare favorabile de creditare, pentru asigurarea unei transmiteri adecvate a politicii monetare şi sprijinirea suplimentară a politicii instituţiei.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis şi introducerea unui sistem dual în care o parte din băncile care deţin lichidităţi în exces vor fi exceptate de la rata negativă la facilitatea de depozit. BCE va compensa băncile afectate de ratele negative pentru a se asigura că ele vor continua să crediteze economia reală.