Băncile elene vor avea probabil nevoie de capital suplimentar

Economica.net
16 01. 2014
photo_1338401377002_1_0_64303500

„Vor avea probabil nevoie de mai mulţi bani”, a spus Provopoulos în timpul unei audieri parlamentare.

Marile bănci elene sunt prezente şi în România. Astfel, Eurobank deţine Bancpost, National Bank of Greece este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Băncile elene au fost recapitalizate cu bani de la statele zonei euro prin intermediul Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară. Fondul dispune în prezent de 8 miliarde de euro pentru a acoperi eventuale deficite de capital.

Suma rămasă este suficientă pentru a acoperi orice nou necesar de fonduri al băncilor, a adăugat şeful băncii centrale.

Fondul de investiţii BlackRock va publica în perioada următoare un raport care va arăta dacă băncile elene au nevoie de capital suplimentar, în principal din cauza creditelor neperformante. Raportul este întocmit la cererea autorităţilor de la Atena.

În schimbul sumelor acordate băncilor pentru recapitalizare, fondul pentru stabilitate a preluat participaţii majoritare la toate cele patru mari bănci. Doar în cazul Eurobank, participaţia a depăşit 90%, astfel că statul a preluat controlul managementului. Autorităţile elene au anunţat că banca va reveni cât mai repede posibil sub control privat, în urma atragerii de investitori.