Băncile elveţiene au publicat o listă cu 2.600 de deţinători de conturi inactive

Pentru prima dată, băncile elveţiene au publicat miercuri pe un site dedicat (www.dormantaccounts.ch) informaţii cu privire la conturile dormante (inactive n.r.), permiţând oricărei persoane interesate să afle dacă un strămoş avea un cont în Elveţia, să îl recupereze şi să încaseze moştenirea, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - mie, 16 dec. 2015, 20:30
Băncile elveţiene au publicat o listă cu 2.600 de deţinători de conturi inactive

Pentru a rezolva problemele cu care se confruntă băncile cu conturile pentru care titularul nu a mai dat un semn de viaţă de peste 60 de ani, la începutul acestui an Elveţia a adoptat o lege care prevede publicarea pe Internet a acestei liste a conturilor dormante. În situaţia în care contul este dormant după 1955 persoanele interesate au la dispoziţie un an pentru a depune o cerere de revendicare, iar dacă contul este dormant de mai mult de 60 de ani răgazul este de cinci ani.

Operaţiunea este gestionată de Asociaţia bancherilor din Elveţia, potrivit căreia aproximativ 44 de milioane de franci elveţieni ‘lâncezesc’ în conturi bancare care nu au fost accesate cel puţin din 1955. Lista publicată de băncile elveţiene conţine 2.600 de nume de persoane sau entităţi precum şi 80 cutii de valori care au fost deschise şi s-a făcut un inventar.

Potrivit AFP, marea majoritate a numelor vizează persoane care locuiesc în Elveţia şi de naţionalitate elveţiană. Dar există şi nume de americani, argentinieni, brazilieni, germani, români sau israelieni.

‘Prin publicare acestor informaţii, băncile fac un ultimă încercarea de a relua contactul cu clientul’, a declarat preşedintele Asociaţiei bancherilor din Elveţia, Claude-Alain Margelisch.

Lista publicată miercuri va fi completată în fiecare an. Dacă după termenul legal, nimeni nu revendică contul, acesta va fi moştenit de statul elveţian.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...