Băncile europene au planuri nerealiste, avertizează Berenberg Bank

Economica.net
18 06. 2014
euro_4556766_20267200

În timp ce băncile au ţinte ambiţioase privind cota de piaţă, ele se confruntă cu o competiţie crescută, o creştere economică slabă şi o reglementare înăsprită, susţin analiştii Nick Anderson şi James Chappell.

Potrivit analiştilor de la Berenberg, acţiunile Commerzbank AG, Credit Agricole SA, Credit Suisse Group AG, Banco Santander SA şi UniCredit SpA se numără printre titlurile pe care investitorii ar trebui să le vândă.

‘În timp ce planurile ambiţioase privind veniturile şi rentabilitatea fondurilor proprii este puţin probabil să fie atinse, există şi alte îngrijorări. Urmărirea unor astfel de ritmuri de creştere duce la constituirea unor riscuri substanţiale în cadrul bilanţurilor băncilor’, afirmă Berenberg.

Băncile europene încearcă să crească veniturile în condiţiile în care Banca Central Europeană menţine dobânda de referinţă la un nivel istoric de redus, ceea ce scade profiturile băncilor de pe urma creditelor şi obligaţiunilor. În acelaşi timp, băncile şi-au redus bilanţurile pentru a-şi consolida capitalul, în aşteptarea testelor de stres derulate de BCE.

Analiştii de la Berenberg sunt de părere că investitorii ar trebui să cumpere acţiuni la HSBC Holdings Plc, ING Groep NV, Nordea Bank AB, Swedbank AB şi UBS AG, deoarece aceste bănci urmează să profite pe termen lung de pe urma adaptării lor la mediu, precum şi de pe urma gestionării costurilor şi riscurilor.

Berenberg estimează că anul trecut băncile europene aveau un deficit de capital cuprins între 350 şi 400 de miliarde de euro.