Băncile europene mai mici vor fi supuse şi ele unor teste de stres derulate de BCE

Economica.net
19 10. 2015
ecb_621x414_70786300

‘Ni s-a spus să avem în vedere ca aproximativ 70% din activele bancare să fie supuse unor teste de stres. Pentru a ajunge la acest procent trebuie să selectăm în primul rând băncile mari’, a declarat Daniele Nouy în cursul unei audieri în comisia economică a Parlamentului European. Nouy a adăugat că este rezonabil de presupus că testele derulate de EBA vor implica aproximativ 50-60 de bănci mari, adăugând însă că deocamdată nu a fost stabilit un număr definitiv iar băncile mai mici vor trebui să se aştepte să fie şi ele testate.

‘Băncile care nu vor fi selecţionate pentru testele de stres derulate de EBA vor face obiectul unor teste de stres derulate de Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) într-o modalitate care nu va fi publică, pentru a evalua necesităţile lor de capital. Acesta nu va fi un exerciţiu public’, a explicat Daniele Nouy.

În 2014, BCE a testat un număr de 130 de bănci din zona euro, într-un exerciţiu de amploare destinat să îmbunătăţească încrederea în acest sector, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supervizor bancar în zona euro, începând din luna noiembrie a anului trecut.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a informat că următoarea rundă de teste de stres ce vor fi derulate în rândul celor mai importante bănci din Uniunea Europeană va avea loc în primul trimestru al anului următor, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul celui de-al treilea trimestru.

Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.