Băncile franceze au promis că nu vor majora comisioanele cu mai mult de 2% în 2023
Guvernul de la Paris a cerut tuturor companiilor care pot să îşi ajute clienţii să fac faţă inflaţiei actuale şi creşterii preţurilor la energie, menţionând în mod expres băncile, compania petrolieră TotalEnergies şi firma de shipping CMA CGM, scrie Agerpres.
„Toate băncile s-au angajat că nu vor majora comisioanele cu mai mult de 2% în 2023”, le-a spus Bruno Le Maire jurnaliştilor la finalul reuniunii, adăugând că unele bănci, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au convenit chiar să îngheţe unele comisioane pentru o serie de produse larg utilizate cum sunt cardurile bancare.
„Fiecare bancă îşi va comunica tarifele în momentul în care va dori dar în limitele unei majorări de 2%”, a confirmat la rândul său preşedintele FBF, Laurent Mignon.
„Preferăm acele măsuri care se resimt direct în buzunarele consumatorilor francezi în locul altor măsuri mai restrictive”, a adăugat Bruno Le Maire.
În luna august a acestui an, Franţa a înregistrat cea mai scăzută rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, 5,8%, în principal graţie unor măsuri guvernamentale precum plafoane costisitoare la preţul gazelor naturale şi electricităţii.