Băncile franceze, cei mai mari finanţatori europeni ai energiilor fosile

Marile bănci franceze sunt pe primul loc la nivel european când vine vorba de finanţarea energiilor fosile, în pofida angajamentelor asumate privind neutralitatea emisiilor de carbon, a anunţat miercuri ONG-ul Reclaim Finance cu ocazia publicării unui raport elaborat de mai multe ONG-uri cu privire la acest subiect, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 30 mart. 2022, 09:54
Băncile franceze, cei mai mari finanţatori europeni ai energiilor fosile

În raportul lor anual intitulat ‘Banking on Climate Chaos’, un număr de şapte ONG-uri, printre care se numără şi Reclaim Finance, au calculat valoarea finanţării acordate de cele mai mari 60 de bănci din întreaga lume pentru companiile producătoare de gaze naturale, petrol şi cărbune prin însumarea împrumuturilor dar şi a emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni, scrie Agerpres.

Potrivit ONG-urilor, cele şase bănci franceze incluse în acest clasament (BNP Paribas, Crédit Agricole, Société Générale, BPCE, La Banque Postale şi Crédit Mutuel) au alocat anul trecut o finanţare de aproape 47 de miliarde de dolari companiilor care au legătură cu energiile fosile.

„Franţa este primul finanţator european al energiilor fosile şi al cincilea la nivel mondial în 2021”, susţine directorul de campanie de la Reclaim Finance, Louis-Maxence Delaporte.

Suma calculată este mult mai mică decât cea estimată de ONG-uri pentru anul 2020, când s-a ridicat la aproape 88 de miliarde de dolari, adică aproape dublu. Pe de altă parte este cu 2% mai mare decât valoarea estimată pentru 2016, anul semnării Acordului de la Paris.

De la adoptarea acelui acord „nu vedem o scădere structurală a finanţărilor: nu putem vorbi de o modificare a strategiei din partea băncilor”, comentează Louis-Maxence Delaporte.

Cu toate acestea, cele şase bănci franceze menţionate în raport s-au angajat în 2021 să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

În replică, Federaţia băncilor din Franţa a denunţat cifrele „fanteziste” avansate de ONG-uri şi a dat asigurări cu nu există o dependenţă de hidrocarburi în rândul băncilor franceze. De asemenea, Federaţia a respins logica unei excluderi totale a companiilor care au legături cu energiile fosile. „Băncile franceze trebuie să finanţeze întreaga economie care astăzi este una cu emisii de carbon”, susţine Federaţia băncilor din Franţa, adăugând că băncile finanţează şi energiile regenerabile.

La nivel mondial, raportul elaborat de cele şapte ONG-uri estimează că valoarea finanţării acordată energiilor fosile a fost de 742 de miliarde de dolari în 2021, cu 1% mai puţin decât în 2020 dar cu 2,5% mai mult decât în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Țiriac Collection va fi extinsă pentru a găzdui circa 300 de mașini și motociclete
Țiriac Collection va fi extinsă pentru a găzdui circa 300 de mașini și motociclete
Țiriac Collection, singura galerie auto privată din România deschisă publicului, intră într-un amplu proces de extindere. Numărcul exponatelor va crește de la 170 la circa 300....
Thomas Estrany, H&M: România rămâne o piață „promițătoare și dinamică”. Cum se reinventează lanțul de fashion
Thomas Estrany, H&M: România rămâne o piață „promițătoare și dinamică”. Cum se reinventează lanțul ...
Cu nicio inaugurare de magazin nou din noiembrie 2019, retailerul de fashion H&M, unul dintre cei mai mari jucători pe piața ...
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ce a fost vândut la o licitație organizată la Johannesburg
„The Lady from the Orient” a devenit cel mai scump tablou al pictorului sud-african Vladimir Tretchikoff, după ...
Pictura "The Lady from the Orient" a lui Vladimir Tretchikoff s-a vândut cu peste 1,7 milioane de dolari la licitaţie, ...
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
La propunerea lui Nicuşor Dan, partidele au acceptat crearea unui grup de lucru pentru reducerea cheltuielilor publice
Delegaţiile partidelor pro-europene - PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii Grupului minorităţilor naţionale - au subliniat, ...