Băncile greceşti pot face faţă nevoilor de capital descoperite de testele BCE

Economica.net
21 07. 2014
greece-financial-crisis-20030453jpg-2594e8def4fc992e_09518100

Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie şi, înainte de acest pas, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 128 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor şi, de asemenea, a capacităţii lor de a face faţă şocurilor şi stresului.

National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank se numără printre băncile care vor fi supuse testelor de stres, rezultatele preliminare urmând să fie publicate în a doua jumătate a lunii octombrie.

‘Chiar dacă vor apărea unele necesităţi suplimentare de capital, cred că vor fi gestionabile’ a declarat Anastasia Sakellariou. ‘Criza economică a dat naştere unui nou sistem bancar mai stabil’, a spus Sakellariou, fără a face însă estimări cu privire la posibilele necesităţi de capital ale băncilor greceşti.

National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, care împreună controlează aproximativ 90% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional care, în cadrul programului de asistenţă financiară a Greciei, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curăţarea sectorului bancar elen.

Toate cele patru mari bănci greceşti au trecut, deja, prin două runde de recapitalizare, după două teste de stres derulate de banca centrală a Greciei, astfel că în prezent HFSF este acţionarul majoritar la National Bank of Greece, Piraeus Bank şi Alpha Bank.

HFSF a injectat 25,5 miliarde de euro în cele patru bănci şi a cheltuit alte 14,4 miliarde de euro pentru a închide alte bănci considerate neviabile. În prezent, HFSF mai dispune de rezerve de lichidităţi în valoare de aproximativ 11,5 miliarde de euro.

Principala problemă cu care se confruntă, la ora actuală, sectorul bancar grecesc sunt creditelor neperformante create de şase ani de recesiune şi politici de austeritate care au condus la reduceri de salarii, şomaj record şi creşterea poverii fiscale.

La finele primului trimestru al acestui an, creditele neperformante au ajuns la 77 de miliarde de euro, echivalentul a 33,5% din portofoliul de credite, ceea ce obligă băncile greceşti să continue să pună deoparte provizioane pentru credite neperformante.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).