Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

Băncile americane JPMorgan Chase şi Goldman Sachs, traderul de mărfuri Glencore Xstrata şi operatorul bursei de metale de la Londra sunt acuzate de o companie din Statele Unite că ar fi manipulat preţurile pe piaţa aluminiului prin reţinerea de stocuri semnificative.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 09:37
Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

Plângerea a fost depusă de către compania Master Screens din Florida, care utilizează aluminiu în cantităţi mari.

Băncile, alături de cel mai mare trader de mărfuri din lume şi una dintre cele mai mari burse de tranzacţionare a metalelor, sunt acuzate de conspiraţie în vederea manipulării preţurilor prin reţinerea de stocuri uriaşe de aluminiu în depozite situate în zona Detroit, Michigan şi de încălcarea legislaţiei federale în domeniul concurenţei.

Goldman Sachs a fost dată în judecată săptămâna trecută de o companie din Michigan pentru nereguli similare.

„Prin interpunerea într-o industrie sănătoasă, care produce bunuri de larg consum, degradarea severă a funcţionalităţii acesteia şi distribuirea largă a unor costuri în propriul beneficiu, Goldman Sachs şi JPMorgan se încadrează în descrierea arhetipului parazitului pe piaţă”, potrivit plângerii.

Reprezentanţii celor două bănci au declarat că acuzaţiile sunt nefondate.

„Notăm de asemenea că preţurile aluminiului au scăzut cu 40% faţă de recordul atins în 2006”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Goldman Sachs.

Depozitele din Detroit, majoritatea deţinute de Goldman Sachs şi JPMorgan, reţin peste un milion de tone de aluminiu, iar regulile bursei metalelor de la Londra limitează ieşirile de stoc, se arată în plângere.

Autorităţile din SUA şi-au îndreptat recent atenţia asupra deţinerii de depozite de mărfuri de către marile bănci americane, care au început în consecinţă să-şi reducă expunerea pe astfel de activităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, calificându-le drept „nefericite”, însă fără a numi în mod expres o ţară sau un lider naţional....
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Școală de afaceri pentru copii la Moara Corbeanca. Micii antreprenori au învățat să vândă propriile produse de ziua lor
Peste 50 de copii au participat, pe 1 iunie, de ziua lor, la un eveniment special în cadrul căruia au învățat elemente ...
Record pentru Louis Vuitton în România
Record pentru Louis Vuitton în România
Louis Vuitton România a înregistrat în 2024 cele mai bune rezultate financiare de la intrarea pe piață în 2008.
Oficial BCE: Instituția nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia va coborî sub 2%
Oficial BCE: Instituția nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia va coborî sub 2%
Banca Centrală Europeană nu ar trebui să „reacţioneze în mod exagerat” dacă inflaţia în zona euro va coborî ...