Băncile occidentale avertizează asupra riscurilor ridicate de planurile UE de a folosi activele ruseşti

O serie de bănci occidentale au început să facă lobby faţă de propunerile UE vizând redistribuirea profiturilor de miliarde de euro generate de activele ruseşti îngheţate, de teamă că asta ar putea duce la litigii costisitoare, au declarat pentru Reuters mai multe surse din industria bancară.
AGERPRES - vin, 22 mart. 2024, 10:32
Băncile occidentale avertizează asupra riscurilor ridicate de planurile UE de a folosi activele ruseşti

După ce preşedintele Vladimir Putin şi-a trimis armata în Ucraina, în luna februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca Centrală a Rusiei şi Ministerul de Finanţe din Rusia, blocând în Occident active suverane ruseşti în valoare de aproximativ 260 de miliarde de euro. Aproximativ două treimi din aceste active sunt imobilizate în UE. La începutul lunii februarie, Uniunea Europeană a adoptat o lege potrivit căreia depozitarii centrali de valori mobiliare, cum ar fi Euroclear din Belgia, trebuie să pună deoparte orice profit generat de acestea şi să le păstreze separat.

Joi, liderii UE au convenit să meargă mai departe cu planurile care vizează utilizarea a până la trei miliarde de euro pe an, reprezentând o parte din profiturile generate de activele ruseşti îngheţate, pentru a furniza arme Ucrainei. Liderii UE au precizat că aceşti bani ar putea fi gata pentru a fi utilizaţi în câteva luni. Rusia ar rămâne în continuare proprietara activelor îngheţate.

Cu toate acestea, unele bănci occidentale se tem că ar putea fi date în judecată ulterior de Rusia, dacă vor fi implicate în orice transfer de bani către Ucraina, precum şi de posiblitatea ca planul UE să fie extins şi la activele din conturile pe care persoanele fizice şi companiile sancţionate le deţin la băncile occidentale.

De asemenea, sursele citate de Reuters sunt îngrijorate că propunerile Bruxelles-ului vor duce la o erodare a încrederii în sistemul bancar occidental.

Sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, precizează că şi-au exprimat îngrijorările factorilor de decizie din Marea Britanie şi zona euro, avertizând că este posibil să existe litigii atunci când sancţiunile anti-ruseşti vor fi relaxate sau reduse.

Rusia susţine că orice încercarea de preluare a capitalului sau dobânzilor generate de activele sale este „banditism” şi va da naştere la decenii de procese în justiţie împotriva celor implicaţi. Moscova a avertizat în repetate rânduri că va reacţiona dacă activele sau dobânzile sale vor fi confiscate.

Euroclear deţine lichidităţi şi obligaţiuni ale Băncii Centrale a Rusiei cu o valoare echivalentă de 190 de miliarde de euro. De asemenea, băncile occidentale deţin active în valoare de miliarde de euro, lire sterline şi dolari aparţinând unor companii şi persoane fizice ruseşti vizate de sancţiuni.

La rândul său, ministru rus al Finanţelor, Anton Siluanov, declara anul trecut că peste 3,5 milioane de ruşi au peste hotare active îngheţate cu o valoare de aproximativ 1.500 miliarde de ruble (16,32 miliarde de dolari).

Deocamdată nu este clar cât de multe state membre vor sprijini propunerile Bruxelles-ului şi nici cât de rapid ar putea fi implementate.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...