Băncile româneşti beneficiază de aproape 500 mil. euro, finanţare în baza noilor acorduri de garantare cu FEI. Lista cu cele şapte bănci

23 10. 2024
fei european investment fund 443667

Cele şapte bănci din România sunt: UniCredit Bank, Alpha Bank, Libra Internet Bank, BRD Groupe Societe Generale, Patria Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Garanti BBVA, scrie Agerpres.

Astfel, garanţiile de aproximativ 500 de milioane de euro ale Fondului European de Investiţii (FEI) către bănci vor cataliza un minim de 700 de milioane de euro în finanţare pentru IMM-urile româneşti.

„Scopul acordurilor este de a creşte puterea de finanţare a băncilor cu 309 de milioane de euro pentru competitivitate şi cu 168,75 de milioane de euro pentru sustenabilitate, permiţându-le să ofere condiţii de împrumut favorabile pentru IMM-uri, inclusiv rate ale dobânzilor mai mici”, se menţionează în comunicat.

Tranzacţiile completează garanţiile FEI din 2023 în valoare totală de 1 miliard de euro pentru cinci bănci din România.

Potrivit sursei citate, noile garanţii directe neplafonate ale FEI sunt susţinute de programul InvestEU condus de Comisia Europeană, precum şi de Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Condiţiile de împrumut îmbunătăţite pentru IMM-uri vor include, de asemenea, scadenţe mai lungi şi cerinţe reduse de garanţie şi avans.

„Acordurile de astăzi vor îmbunătăţi accesul IMM-urilor din România la finanţare, contribuind astfel la creştere, competitivitate şi un viitor mai ecologic. Acestea se bazează pe cooperarea strânsă dintre guvernul român, Comisia Europeană şi FEI, în vederea asigurării faptului că întreprinderile româneşti primesc sprijinul de care au nevoie”, a afirmat directoarea generală a FEI, Marjut Falkstedt.

Cele şapte bănci vor putea facilita accesul la finanţare pentru o gamă mai largă de întreprinderi – inclusiv startup-uri – şi industrii, cu condiţii de împrumut care nu ar fi disponibile în absenţa garanţiilor FEI. Acest lucru, la rândul său, va îmbunătăţi rezultatele întreprinderilor, va consolida economia românească şi va accelera tranziţia verde a ţării, precizează sursa citată.

„Întrucât finanţarea va fi disponibilă atât în lei, cât şi în euro, noile acorduri vor consolida şi regiunile de coeziune din România, prin stimularea extinderii afacerilor, promovarea transportului curat şi sprijinirea lanţurilor valorice”, se mai precizează în comunicat.

Din 2 mai 2024, FEI îşi aliniază sigla cu familia UE, consolidându-şi rolul de actor cheie în UE.

Fondul European de Investiţii (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa, facilitându-le accesul la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă instrumente de capital de risc şi de creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare care vizează în mod special acest segment de piaţă. În acest rol, FEI contribuie la urmărirea obiectivelor cheie ale politicii UE, cum ar fi competitivitatea şi creşterea, inovarea şi digitalizarea, impactul social, competenţele şi capitalul uman, acţiunile climatice şi durabilitatea mediului şi multe altele.

Compartimentul pentru statele membre InvestEU permite statelor membre să contribuie cu o parte din fondurile lor de gestiune partajată, resurse din Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi resurse naţionale la fondul InvestEU prin înfiinţarea unui compartiment de stat membru dedicat. Cu această contribuţie voluntară, statele membre pot profita de garanţia InvestEU pentru a sprijini priorităţile naţionale specifice. În cadrul compartimentului pentru statele membre, împrumuturile, garanţiile sau investiţiile de capital pot fi oferite ca o completare a altor investiţii publice şi private.