Băncile spaniole Santander, BBVA şi CaixaBank nu vor avea nevoie de ajutor european

Santander, BBVA şi CaixaBank, cele mai mari trei bănci spaniole, nu vor avea nevoie de ajutor european, a declarat luni directorul general al BBVA, Angel Cano, în aceeaşi zi în care Spania a cerut oficial sprijinul zonei euro, relatează AFP.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 15:35
Băncile spaniole Santander, BBVA şi CaixaBank nu vor avea nevoie de ajutor european

„Până acum BBVA nu a avut nevoie de ajutor şi nici nu va avea”, a afirmat Cano la o întâlnire cu jurnaliştii. El a precizat că cele mai mari trei bănci spaniole, Santander, BBVA şi CaixaBank, nu au nevoie de capital suplimentar.

Două mari companii de consultanţă au anunţat săptămâna trecută, în urma unei evaluări comandate de guvern, că bancile spaniole vor avea nevoie de circa 62 de miliarde de euro pentru a face faţă unei înrăutăţiri majore a situaţiei economice, „dar sistemul financiar spaniol este condus de entităţi solide”, a insistat Cano.

Zona euro a aprobat un împrumut de până la 100 de miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar din Spania, afectat de creditele neperformante în creştere, alimentate de recesiunea economică.

Suma exactă a ajutorului şi condiţiile ataşate vor fi stabilite la viitoarea reuniune a Eurogroup de pe 9 iulie, a arătat bancherul.

„Speculatorii, toţi cei care mizează pe ruperea zonei euro, se înşeală. Viitorul Europei nu este o ruptură a zonei euro, ci mai multă Europă”, a spus Cano, pentru care continuitatea euro nu intră în discuţie.

El a pledat pentru o uniune fiscală, politică şi bancară, cu o autoritate unică de supraveghere a sistemului financiar şi un fond comun de garantare a depozitelor.

Te-ar mai putea interesa și
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru a cumpăra partea de acţiuni a lui John Textor la clubul englez de......
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Șeful Ford Jim Farley recunoaște că gigantul american are probleme în aprovizionarea cu magneți din pământuri rare
Constructorul auto american Ford Motor Co. are problema în a se aproviziona cu magneţi din pământuri rare, a declarat, ...
Profi a ajuns cu „Raftul cu Bunătăți Locale” în magazinele din județul Brașov
Profi a ajuns cu „Raftul cu Bunătăți Locale” în magazinele din județul Brașov
Profi a deschis oficial „Raftul cu Bunătăți Locale" în magazine selectate din județul Brașov, oferind producătorilor ...
USLM: Metroul este la un pas să cadă. Cerem aprobarea bugetului Metrorex pe 2025 pentru a putea achiziționa piesele și materialele necesare funcționarii metroului
USLM: Metroul este la un pas să cadă. Cerem aprobarea bugetului Metrorex pe 2025 pentru a putea achiziționa piesele și ...
Uniunea Sindicatului Liber din Metrou (USLM) solicită aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al societăţii ...