Băncile vor converti creditele în valută în moneda naţională, în Ungaria, în luna decembrie

Economica.net
06 07. 2014
hungary_flag1_62183400

Vineri, Parlamentul ungar a adoptat un proiect de lege destinat sprijinirii persoanelor care au luat un credit în valută, Banca Centrală estimând că actul legislativ ar putea provoca sectorului financiar costuri cuprinse între 600 şi 900 miliarde de forinţi (2,6-3,9 miliarde de dolari). Legea anulează practica utilizării unor cursuri de schimb diferite pentru eliberarea şi rambursarea creditelor în valută. Băncile vor trebui să recalculeze spread-urile pe baza cursului de schimb al Băncii Centrale. De asemenea, legea declară ilegală majorarea în mod unilateral a dobânzilor şi comisioanelor din contractele de credit.

Guvernul de la Budapesta vrea ca băncile să convertească în monedă locală credite ipotecare în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari, majoritatea fiind împrumuturi în franci elveţieni şi euro.

Antal Rogan a declarat pentru postul de televiziune HirTV că, în decembrie, băncile din Ungaria vor trebui să convertească în forinţi creditele ipotecare în valută. Acesta nu a specificat la ce rată de schimb vor fi convertite creditele ipotecare, dar a declarat că Executivul ar putea împărţi cu sectorul financiar costurile acestei operaţiuni.

Vineri, acţiunile OTP Bank şi Erste Group au scăzut la bursă, după adoptarea noilor reglementări.

Creditele în valută, în principal în franci elveţieni, erau populare în Ungaria înaintea crizei financiare din 2008 însă, ulterior, s-au dovedit a fi păgubitoare după ce forintul ungar s-a depreciat, ceea ce a făcut mai scumpă rambursarea împrumuturilor.

Principalele bănci din Ungaria sunt OTP, K&H Bank, precum şi diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC, băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo, precum şi subsidiara băncii germane Bayerische Landesbank.