Bancnote în valoare de miliarde de dolari şi euro au ajuns în Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

Bancnote în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de dolari şi euro au fost expediate în Rusia de când SUA şi Uniunea Europeană au interzis exportul bancnotelor lor spre Moscova, în martie 2022, în urma invadării Ucrainei, conform datelor vamale consultate de Reuters.
AGERPRES - lun, 12 aug. 2024, 14:48
Bancnote în valoare de miliarde de dolari şi euro au ajuns în Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

Datele anterioare arată că Rusia a reuşit să ocolească sancţiunile care blochează importurile de numerar şi sugerează că dolarii şi euro rămân instrumente utile pentru comerţ şi călătorii, chiar dacă Moscova s-a străduit să-şi reducă dependenţa de monedele importante, scrie Agerpres.

Datele vamale, obţinute de la un furnizor comercial care înregistrează şi analizează informaţiile, arată că numerarul a fost transportat în Rusia din ţări precum Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Turcia, care nu au impus Rusiei restricţii comerciale. Ţara de origine pentru mai mult de jumătate din total nu este precizată în înregistrări.

În decembrie, Guvernul SUA a ameninţat că va pedepsi instituţiile financiare care ajută Rusia să ocolească sancţiunile şi au impus sancţiuni companiilor din ţări terţe în 2023 şi 2024.

La Moscova, yuanul din China a depăşit dolarul, devenind cea mai tranzacţionată valută, deşi persistă problemele legate de plăţi.

Dmitry Polevoy, şef de investiţii la Astra Asset Management în Rusia, spune că mulţi ruşi încă vor valută în numerar pentru călătoriile în afara ţării, pentru mici importuri şi pentru economisire.

„Pentru persoanele individuale, dolarul încă este o valută de încredere”, a declarat el pentru Reuters.

Reprezentanţii Băncii Centrale a Rusiei şi ai Oficiului pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC) nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.

În 2022, Rusia a catalogat dolarul şi euro ca „toxice”, după ce sancţiunile i-au redus accesul la sistemul financiar global, ceea ce a afectat plăţile şi comerţul. Au fost îngheţate rezerve externe de aproximativ 300 miliarde de dolari ale Băncii Centrale a Rusiei în Europa.

Documentele arată o creştere a importurilor de numerar chiar înaintea invaziei. Între noiembrie 2021 şi februarie 2022, au intrat în Rusia bancnote în valoare de 18,9 miliarde de dolari şi euro, faţă de doar 17 milioane în precedentele patru luni.

Nivelul mai ridicat de numerar anterior invaziei sugerează că unii ruşi voiau să se izoleze de posibilele sancţiuni, a apreciat Daniel Pickard, de la compania americană Buchanan Ingersoll & Roone.

După invazie, Banca Centrală a Rusiei a apelat la persoanele individuale care retrăgeau valută, în încercarea de a stopa deprecierea rublei. Conform datelor, în perioada februarie 2022 – decembrie 2023, au ieşit din Rusia bancnote în valoare de doar 98 milioane de dolari şi euro.

În contrast, intrările de valută au fost mult mai ridicate. Cel mai mare unic declarant de valută a fost o companie puţin cunoscută, Aero-Trade, care oferă servicii de shopping duty-free în aeroporturi. În acea perioadă firma a declarat bancnote în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

Aero-Trade a înregistrat 73 livrări a 20 milioane dolari sau euro fiecare, toate la aeroportul moscovit Domodedovo, aproape de sediul companiei. Livrările au fost descrise în declaraţiile vamale ca venituri comerciale. Reuters nu a putut identifica clienţii Aero-Trade, sursa sau destinaţia numerarului.

Proprietarul Aero-Trade, Artem Martynyuk, a declarat pentru Reuters că are dubii privind autenticitatea înregistrărilor. El a refuzat să facă alte comentarii.

Mai mult de un sfert dintre bancnotele de 2,37 miliarde de dolari au fost importate de bănci, în cea mai mare plăţi pentru metale preţioase, conform datelor vamale şi unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Câteva bănci ruseşti au primit din străinătate numerar în valoare de 580 milioane dolari, în perioada martie 2022 – decembrie 2023 şi au exportat metale preţioase în sume echivalente. În multe cazuri, livrările de aur sau argint au mers către companiile care au livrat bancnote, arată înregistrările.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se poate baza pe Google pentru apărarea acordurile de împărțire a......
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...