Bănel şi Nico, în echipa Franţei. Au prins „unsprezecele” rundei, în Hexagon
Bănel Nicoliţă şi Daniel Niculae, singurii români care joacă în prima ligă franceză, au fost foarte utili echipelor lor în ultima etapă din Hexagon şi chiar au reuşit să impresioneze. Nico a marcat golul victoriei lui Nancy, în faţa lui Brest, în minutul 87, iar Bănel a marcat primul său gol pentru Saint Etienne, în meciul încheiat la egalitate, 1-1, cu Montpellier.
Dincolo de aceste reuşite, ei au avut o evoluţie în general bună, fiind notaţi corespunzător de jurnaliştii sportivi care i-au urmărit. Astfel, ambii români au fost incluşi în „echipa etapei” de prestigiosul cotidian sportiv, L’Equipe, alături de jucători mai cunoscuţi, precum Steve Mandanda sau fostul jucător al lui Liverpool şi Juventus, Mohamed Sissoko.
Echipa etapei: Mandanda (Marseille) – Baca (Lorient), Boly (Auxerre) , Chejdoui (Lille), Lemaitre (Nancy) – Sissoko (PSG) – Nicolita (St.Etienne), Bulot (Caen), Jouffre (Lorient) – Khelfa (Evian), Niculae (Nancy).