Bani europeni pentru drumuri româneşti. MTI va primi 500.000 de euro de la CE

Economica.net
29 10. 2011

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că ministerul pe care-l gestionează urmează să semneze cu reprezentanţii Comisiei Europene, până la sfârşitul lunii noiembrie, noi contracte de finanţare pe infrastructură rutieră, în valoare de 500 de milioane euro.

Prezentă, sâmbătă, la Vaslui, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de reabilitare a drumului naţional DN 24 Bârlad-Crasna-Huşi-Albiţa, ministrul Anca Boagiu a declarat că, în prezent, sunt în execuţie 434 kilometri de autostradă în România pe coridorul IV Pan-European, urmând ca alte patru şantiere să fie deschise foarte curând.

„Astăzi, sunt în execuţie 434 kilometri de autostradă situată pe coridorul IV Pan-European, urmând, sper foarte curând, să deschidem oficial şi restul de patru tronsoane care au fost licitate şi adjudecate, organizările de şantier fiind deja făcute. Practic, la ora când vorbim, în România avem semnate cu Comisia Europeană (CE) contracte de finanţare în valoare de 725 milioane euro. Aşteptăm ca până la sfârşitul lui noiembrie să semnăm alte contracte, în valoare de 500 milioane euro. Deci, anul acesta, Ministerul Transporturilor semnează, doar pe partea de infrastructură rutieră, contracte de finanţare cu CE de 1,250 miliarde euro”, a declarat ministrul Anca Boagiu.