Bani în plus de la buget pentru ANRP

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va primi sume suplimentare de 457 milioane lei pentru plata despăgubirilor stabilite în sarcina instituţiei prin titluri executorii, iar Ministerul Justiţiei - 414,5 milioane lei, în principal pentru plata hotărărilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială, potrivit proiectului de act normativ pentru a treia rectificare bugetară din 2014.
Economica.net - sâm, 29 nov. 2014, 09:57
Bani în plus de la buget pentru ANRP

Alte sume suplimentare au fost propuse a fi alocate pentru Ministerul Public – 208,2 milioane lei, din care 205,8 milioane lei sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi 2,4 milioane lei pentru lucrări de investiţii la sediile parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – 174,1 milioane lei, în principal reprezentând hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului, precum şi pentru finanţarea contravalorii sentinţelor definitive şi irevocabile ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Ministerul Transporturilor – 168,5 milioane lei, în principal pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA, pentru decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat unele categorii sociale şi pentru contravaloarea serviciilor de navigaţie aeriană de rută restante.

De asemenea, Ministerul Educaţiei Naţionale va primi 140,6 milioane lei pentru plata hotărărilor judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale, din care 111 milioane lei aferente personalului din unităţile de învaţământ universitar, Ministerul Apărării Naţionale – 73 milioane lei, reprezentând suplimentarea cu 100 milioane lei pentru achiziţii de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparaţii curente şi reparaţii capitale la tehnica de luptă şi echipamente militare, în scopul creşterii capacităţii operaţionale a Armatei Române şi reducerea cu 27 milioane lei la cheltuieli de personal urmare a economiilor înregistrate, Ministerul Afacerilor Interne – 35,4 milioane lei, în principal pentru plata hotărărilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială, Ministerul Culturii – 9 milioane lei pentru plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, pentru finanţarea restaurării monumentelor istorice precum şi pentru Palatul Culturii din Iaşi.

Majorarea contribuţiilor de asigurări sociale, determinată de plata hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale, va avea ca efect creşterea veniturilor din contribuţii a bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi a bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Ca urmare, bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice se diminuează cu suma de 847,4 milioane lei, reprezentând, în principal, transferuri de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar bugetul Ministerului Sănătăţii se diminuează cu suma de 252,2 milioane lei reprezentând transferuri de echilibrare către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se diminuează cu suma de 667,4 milioane lei.

Proiectul mai prevede suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către bugetele locale cu suma de 2,082 miliarde lei, respectiv suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor cu suma de 53,4 milioane lei, destinate plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ special şi din centrele de resurse şi asistenţă educaţională, suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti cu suma de 1,302 miliarde lei, pentru finanţarea cheltuielilor cu salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale în bani stabilite de lege, precum şi contribuţiile aferente acestora din învăţământul preuniversitar de stat, pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, precum şi suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor cu suma de 726,7 milioane lei, în scopul achitării arieratelor înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, achitării ratelor de capital pe anul 2014 şi 2015, precum şi pentru achitarea ratelor de capital restante înregistrate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aferente împrumuturilor contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale din veniturile din privatizare.

AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Opțiunea de abonament cu reclame a Netflix a ajuns la 94 milioane de utilizatori activi lunar
Opțiunea de abonament cu reclame a Netflix a ajuns la 94 milioane de utilizatori activi lunar
Netflix a anunţat miercuri că opţiunea sa de abonament cu reclame a atins 94 de milioane de utilizatori activi lunar, înregistrând o creştere de peste 20 de milioane faţă de ultima raportare......
Noul preț al Premier Energy Furnizare pentru energia electrică, aplicabil după 1 iulie
Noul preț al Premier Energy Furnizare pentru energia electrică, aplicabil după 1 iulie
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...
Soluții pentru creșterea absorbției fondurilor europene: eliminarea consultanților din proiectele sub 500.000 de euro
Soluții pentru creșterea absorbției fondurilor europene: eliminarea consultanților din proiectele sub 500.000 de euro
Soluțiile propuse de mediul de afaceri pentru a crește absorbția fondurilor europene includ simplificarea birocrației, ...
Armistiţiu în războiul comercial – China suspendă mai multe măsuri netarifare împotriva unor companii din SUA
Armistiţiu în războiul comercial – China suspendă mai multe măsuri netarifare împotriva unor companii din SUA
Ministerul Comerţului din China a anunţat miercuri seară suspendarea temporară a unora din măsurile netarifare luate ...