Bani pentru despăgubiri pregătiți pentru agricultori. Peste 300 de milioane de lei în bugetul Ministerului Agriculturii
„Pe zona de despăgubiri sunt 300 de milioane de lei prinşi în bugetul anului viitor pentru culturile de primăvară. Noi trebuia să cuprindem o sumă şi vom vedea la sfârşit dacă mai e nevoie de o suplimentare sau nu. Deocamdată nu s-a terminat contabilizarea acestor suprafeţe şi o să vedem la finalizarea lor”, a precizat Moise la dezbaterile pe bugetul anului 2023 din Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.
De altfel, primul amendament depus şi aprobat la proiectul de buget al MADR pe anul 2023 viza suplimentarea sumelor pentru acordarea de despăgubiri fermierilor afectaţi de seceta pedologică din vara anului 2022 cu 500 de milioane de lei. Amendamentul a fost depus de şase deputaţi şi un senator PNL, acesta fiind susţinut de deputatul Florian-Emil Dumitru, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.
„Din declaraţiile publice, Ministerul Agriculturii a spus că există o suprafaţă calamitată de peste 1,2 milioane hectare la culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, că producţia la porumb este cea mai mică din istoria post aderare, de doar 3 tone la hectarul de porumb cultivat. Şi trebuie să vă spunem că aşa cum avem experienţa anului 2020, în care s-au plătit despăgubiri pe o suprafaţă similară de 1,2 milioane hectare, de aproximativ 900 de milioane de lei, credem noi că merită să sprijinim efortul pe care îl face ministerul de a acorda despăgubiri şi fermierilor care au culturi de primăvară afectate cu încă 500 de milioane de lei, suma identificată în bugetul Ministerului de Finanţe din Fondul de Rezervă. Practic, acest amendament nu face altceva decât să vină în sprijinul Ministerului Agriculturii, nici pe departe altceva şi bineînţeles ne-am dori dacă s-ar putea ca jumătatea lui 1.500 de lei să fie 750 de lei şi nu 375 de lei, pentru că nu cred ca s-a schimbat aritmetica din trecut”, a precizat Emil Dumitru.
Proiectul de buget al MADR pe anul 2023 este construit pe credite de angajament de 28,49 miliarde lei şi credite bugetare de 25,37 miliarde lei. Acesta înregistrează o creştere de aproximativ 8,24%, respectiv 7,19% faţă de prevederea bugetară a anului 2022 şi 15,3% faţă de bugetul anului 2021, reprezentând aproximativ 2% din PIB-ul estimat al anului 2023.
Acesta a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, cu 36 de voturi „pentru” şi 5 abţineri. Toate cele 19 amendamente depuse au fost aprobate.