Bănicioiu: Vaccinul de la Cantacuzino a fost retras
‘Marius Savu (preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului – n.r.) are toată expertiza necesară pentru a vă informa corect şi cam asta a fost şi punctul de vedere al celor de la OMS, cât şi al meu personal, al conducerii Ministerului Sănătăţii. Din păcate, acolo au fost nişte nereguli în principal de management, chiar şi de atitudine, chiar şi de viziune asupra modului în care vrei să urmăreşti un proiect şi să desfăşori un proiect. Vaccinul a fost retras şi este în custodia institutului până va fi distrus. (…) Dincolo de orice, evident că sunt nişte vinovaţi, dincolo de orice, evident cei de la Ministerul Sănătăţii care au condus aceste operaţiuni trebuie să explice de ce s-au grăbit atât de nejustificat sau de ce nu au luat acele decizii’, a spus Bănicioiu.
Potrivit acestuia, institutul este de importantă naţională, iar dacă lucrurile acolo vor fi făcute ‘ca la carte’ este ‘posibil’ ca din toamnă să fie produs vaccin antigripal.
‘Institutul este de importanţă strategică. Dincolo de mândrie, chiar o chestiune de interes naţional şi cred că, dacă lucrurile sunt făcute ca la carte, urmând exact toate recomandările OMS, având în vedere că tulpinile virale de anul acesta coincid cu cele de anul trecut, este posibil, repet, vorbesc doar la modul de posibilitate, dacă vom fi siguri că vom putea produce vaccin în toamna aceasta, o vom face’, a afirmat ministrul.
El a precizat că, în paralel cu anchetele derulate, Ministerul Sănătăţii face un plan de reorganizare al institutului.
‘Paralel cu aceste anchete facem un plan de reorganizare şi de a încerca să punem lucrurile rapid în ordine acolo. Din păcate, foarte mulţi şi-au dorit să importe din această cauză institutul, nu a funcţionat’, a spus ministrul Bănicioiu.