Banii din Grecia au ajuns în băncile din România şi Bulgaria – Kathimerini

Economica.net
27 10. 2016
grecia_banci_456789_87887900

Potrivit publicaţiei menţionate, depozitele bancare din Bulgaria au crescut cu 10% anul trecut, iar în România au crescut cu 8%, în timp ce în Grecia în aceeaşi perioadă au scăzut cu 23%, o scădere mai mare chiar decât cea înregistrată la începutul crizei financiare mondiale din 2008.

Băncile şi alte surse din mediul de afaceri susţin că sute de IMM-uri, în special din nordul Greciei dar şi din alte părţi ale Greciei precum regiunea Tesalia şi-au retras depozitele de la băncile locale şi au deschis conturi în ţările vecine din Balcani. Deschiderea unui cont bancar în Bulgaria şi România este foarte uşoară în condiţiile în care cele două state sunt membre UE. În plus, micile firme greceşti au beneficiat şi de asistenţa unor consultanţi specializaţi, având în vedere că băncile greceşti au o prezenţă solidă pe pieţele din în Bulgaria şi România.

‘Un număr semnificativ de liber profesionişti şi alte persoane şi-au transferat şi ei economiile la băncile din statele vecine’, adaugă Kathimerini.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.