Bank of Cyprus: Profit de 76 milioane de euro, în primele nouă luni

Economica.net
27 11. 2014
2013_03_25_zypern_33808100

Banca cipriotă a raportat pierderi de cinci milioane euro în trimestrul al treilea, după un profit de 50 de milioane de euro în trimestrul al doilea. În schimb, rezultatele la nouă luni au fost influenţate de veniturile de 60 de milioane de euro rezultate de pe urma vânzării activelor din Ucraina, România şi Serbia, scrie Agerpres.

Pe piaţa din România, Marfin Bank România a preluat de la sucursala locală a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro şi active brute de 82 de milioane euro, precum şi personalul implicat în administrarea acestor contracte.

În primăvara anului trecut, Bank of Cyprus a devenit prima bancă din zona euro care a fost nevoită să sechestreze fondurile deponenţilor pentru a putea rămâne pe linia de plutire.