Bankwatch și ClientEarth au cerut Comisiei Europene să respingă ajutorul de stat oferit de Guvernul român Complexului Energetic Oltenia
Cele două asociați au avertizat Executivul european că folosirea bugetului public pentru restructurarea companiei constituie ajutor de stat ilegal, deoarece planul actual subminează obiectivul Pactului Ecologic European de decarbonizare a sectorului energetic și cel de atingere a neutralității climatice până în 2050.
„În loc să stabilească o dată de eliminare treptată a cărbunelui și să contribuie la tranziția companiei către producția de energie regenerabilă, ajutorul va permite CEO să continue arderea combustibililor fosili prin modernizarea unor instalații care utilizează cărbune, precum și prin înlocuirea unor capacități pe bază de cărbune cu centrale pe gaze fosile”, se specifică în comunicat.
Observațiile vin că răspuns la consultările organizate de Comisia Europeană după decizia de a deschide o investigație cu privire la evaluarea ajutorului de restructurare de 1,3 miliarde de euro care ar urmă să fie acordat de Guvernul României Complexului Energetic Oltenia.
„Planul actual este în contradicție cu scopul pentru care ar trebui folosit acest ajutor de restructurare, de a susține CEO să devină o companie energetică viabilă, orientată spre viitor. Planul contravine normelor privind ajutoarele de stat, nefiind nici coerent, nici de perspectivă, și încurajează CEO să mențină status quo-ul și să folosească în continuare combustibilii fosili. Ne așteptăm că instituția europeană să observe acest lucru și să acționeze în consecință”, a declarat Juliette Delarue, avocată specializată în ajutoare de stat în cadrul ClientEarth.
Observațiile organizațiilor arată că ajutorul de restructurare va oferi, de asemenea, un avantaj competitiv pentru CEO, pe care compania nu ar putea să îl obțină în condiții normale de piață. Cele două asociații consideră că ajutorul de restructurare va fi utilizat pentru a plăti certificatele de carbon din sistemul UE ETS, pe care CEO nu și le poate permite de câțiva ani.
Activiștii au semnalat Comisie faptul că Guvernul român a plătit deja către Complexul Energetic Oltenia 241 de milioane de euro pentru a-și achita certificatele pentru 2020 fără a aștepta aprobarea Bruxellesului. Dacă instituția europeană va constată că plățile încalcă legislația UE, CEO ar putea fi obligat să ramburseze suma totală acordată până în prezent.
Citește și: CE Oltenia cumpără certificate de emisii la 44 de euro bucata (economica.net)
„Restructurarea companiei este necesară din cauza pierderilor CEO din ultimii ani, provocate parțial și de creșterea prețului certificatelor CO2. Ajutorul pentru restructurare vine la un an după ce Comisia a aprobat un împrumut de salvare pentru CEO de 251 de milioane de euro, acordat de Guvernul României pentru plata certificatelor de carbon aferente anului 2019”, mai precizează activiștii de mediu.
Bankwatch România și ClientEarth au depus o plângere la Comisie anul trecut împotriva ajutorului pentru salvare. Cele două organizații au semnalat și faptul că printr-o serie de hotărâri de guvern, statul român a transferat în mod ilegal peste șase milioane de euro din bugetul de stat în conturile CEO pentru exproprieri pentru extinderea minelor de cărbune.
„Complexul Energetic Oltenia produce peste 90% din energia electrică pe bază de cărbune și este cel mai mare poluator din țară. Întrucât economia din Gorj este dependentă de CEO, planul de restructurare al companiei ar trebui să sprijine și tranziția justă a regiunii. În realitate, planul pune în pericol redezvoltarea economică și nu stabilește o dată pentru renunțarea la cărbune. Guvernul României ar trebui să accepte situația și să ajute CEO și comunitățile miniere în tranziția către un viitor mai durabil, și nu să gireze investiții nesustenabile”, adeclarat Alexandru Mustață, coordonator de campanii la Bankwatch România.
Activiștii susțin că prin intermediul sprijinului financiar european amplu acordat pentru protecția mediului și tranziția energetică în perioada 2021-2027, Complexul Energetic Oltenia ar putea deveni o companie viabilă dacă autoritățile române vor prezența un plan care să alinieze activitățile companiei la obiectivele de decarbonizare ale sectorului energetic, întrucât numai în acest fel poate contribui la restabilirea viabilității CEO pe termen lung.
Comisia Europeană va analiză observațiile prezentate de părțile interesate cu privire la investigația deschisă și va avea 18 luni la dispoziție pentru a lua o decizie finală. Asociațiile de mediu consideră că societatea din Oltenia nu ar trebui să primească niciun ajutor de stat până când Comisia nu ia o decizie.
Despre Bankwatch România
Bankwatch România este o asociație înființată în 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Domeniul principal de activitate al asociației este reducerea poluării în sectorul energetic, cu accent pe reducerea utilizării combustibililor fosili.