Barack Obama îi cere cancelarului german să asigure o tranziţie lină în perspectiva Brexit-ului

Preşedintele SUA Barack Obama i-a cerut sâmbătă, la Varşovia, cancelarului german Angela Merkel să asigure o tranziţie lină către o relaţie strânsă între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după ce aceasta din urmă va părăsi forul comunitar european, notează Reuters, citând un oficial de la Casa Albă.
Economica.net - sâm, 09 iul. 2016, 15:18
Barack Obama îi cere cancelarului german să asigure o tranziţie lină în perspectiva Brexit-ului

În cadrul unei întrevederi desfăşurate în marja Summitului NATO de la Varşovia, ”preşedintele (SUA) şi cancelarul (Germaniei) au reafirmat necesitatea unui proces ordonat care să determine viitoarea relaţie între Marea Britanie şi UE. Ei au convenit că o relaţie cu grad ridicat de integrare între UE şi Marea Britanie este în interesul fundamental al comunităţii transatlantice”, a menţionat oficialul citat.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au anunţat că Marea Britanie îşi va putea păstra accesul deplin pe piaţa unică europeană, inclusiv în privinţa importantului sector de servicii financiare britanic, numai dacă ţara insulară va continua să permită libera circulaţie a lucrătorilor din UE şi să respecte regulile comunitare.

Cele două candidate la succesiunea lui David Cameron în postul de prim-ministru, Theresa May şi Andrea Leadsom, şi-au exprimat deja intenţia de a adopta măsuri de limitare a imigraţiei în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esenţiale din Marea Baltică şi „flota fantomă” a......
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproape 450 de de şoferi au rămas ieri fără permis de conducere pentru ...
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Începând cu 1 ianuarie 2025, Credit Europe Bank își desfășoară activitatea în România ca sucursală a băncii olandeze, ...
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu ...