Barack Obama salută rezultatul referendumului din Scoţia

Economica.net
19 09. 2014
barack_obama_eu_january_2012_72891800

”Prin dezbatere, discuţii şi deliberări pasionate, dar paşnice, scoţienii au reamintit lumii de enormele contribuţii ale Scoţiei pentru Regatul Unit şi pentru lume şi s-au pronunţat în favoarea menţinerii Scoţiei în interiorul Regatului Unit”, a menţionat liderul de la Casa Albă într-o declaraţie.

Scoţienii au votat în proporţie de 55,3% împotriva independenţei Scoţiei faţă de Regatul Unit, relevă cifrele oficiale după numărarea voturilor din toate cele 32 de circumscripţii, scrie Agerpres.

În favoarea menţinerii în Regatul Unit au votat 2.001.926 de scoţieni (55,3%), în timp ce pentru independenţă s-au exprimat 1.617.989 de votanţi (44,7%). Pentru victorie, una dintre tabere trebuia să obţină 1.852.828 de voturi.

Rata de participare la vot a fost una record – 84,6%.