Potrivit instituției, toate măsurile necesare pentru menținerea siguranței în exploatare au fost deja implementate, iar structura barajului nu este afectată.
„Construit în 1973, barajul asigură alimentarea cu apă potabilă și industrială a localităților din Valea Jiului și este supravegheat permanent, conform normelor aplicabile barajelor de importanță majoră (categoriile A și B). În urma precipitațiilor abundente din 28-29 martie (93,5 l/mp), s-a observat o creștere temporară a infiltrațiilor prin sistemele de drenaj, până la 60 l/s. Acest fenomen a fost cauzat de activarea unor fisuri vechi din masca de etanșare, accentuate de îmbătrânirea materialului”, arată Apele Române.
Ca măsură de precauție, nivelul apei din acumulare a fost redus controlat cu aproximativ trei metri. Astfel, infiltrațiile au revenit în limitele de siguranță, iar barajul se află într-o stare de echilibru stabil.
Nu s-au înregistrat deteriorări structurale și, chiar în condiții de viitoare ploi intense, nu există riscul cedării barajului, susține Administrația Națională Apele Române.
Pentru a elimina complet vulnerabilitățile, autoritățile vor demara lucrările de reabilitare a măștii de etanșare, prin montarea unei soluții moderne din geocompozit de PVC, deja aprobată în planurile tehnico-economice.
Instituțiile implicate, Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Jiu și Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani, alături de Consiliul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara, continuă monitorizarea 24 h din 24 ( și 7 zile/7) și aplică toate măsurile necesare pentru protejarea locuitorilor și continuitatea alimentării cu apă.
Populația este rugată să consulte doar surse oficiale de informare și să ignore zvonurile sau informațiile neverificate, mai arată Administrația Națională Apele Române.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara s-a întrunit miercuri într-o ședință extraordinară pentru a analiza și a dispune măsuri urgente în vederea exploatării în siguranță a barajului lacului de acumulare Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, din Valea Jiului.
În cadrul întâlnirii s-au prezentat evaluările tehnice recente ale construcției hidrotehnice, precum și scenariile de intervenție în caz de urgență.
Printre deciziile adoptate se numără monitorizarea specială a Barajului Valea de Pești, informarea ISU și Prefecturii Hunedoara cu privire la iminența producerii unor situații de urgență generate de avarii la construcția hidrotehnică, cu accent pe urmărirea fenomenelor de îmbătrânire a măștii din beton asfaltic.
O altă decizie se referă la realizarea unei măști de geocompozit din policlorură de vinil suprapusă peste betonul asfaltic existent.
Acumularea Valea de Pești, cu un volum de apă de 4,5 milioane mc, este clasificată în clasa I de importanță și categoria B de importanță deosebită. Lacul de acumulare s-a realizat prin construirea unui baraj amplasat pe râul Valea de Pești, la 500 metri amonte de vărsarea acestuia în râul Jiul de Vest.
Barajul, cu o înălțime de 56 metri, este realizat din umpluturi de anrocamente de calcar, etanșarea corpului barajului realizându-se printr-o mască de beton asfaltic cu o suprafață totală de 15.000 mp.
Scopul principal al acumulării îl reprezintă alimentarea cu apă industrială și potabilă a localităților Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Petroșani – aproximativ 70.000 de locuitori.
În istoria exploatării acumulării, din 1973 și până în prezent, a fost consemnat un singur incident, similar celui prezent, petrecut în luna aprilie a anului 1993, când, pe fondul creșterii bruște a nivelului apei în lac după perioada de iarnă, debitele colectate de sistemele de drenaj au fost foarte mari, depășind 60 litri/secundă, cu mult peste limita admisă a debitului de alarmare, de 10 litri/secundă, ceea ce a dus la inundarea zonei aflate la baza barajului.