Bărbat cu accident vascular, preluat cu TAB-ul dintr-o localitate blocată de zăpadă din Vaslui

Un bărbat cu accident cerebral vascular, dintr-o localitate înzăpezită din judeţul Vaslui, unde ambulanţa nu a putut ajunge, a fost preluat, luni, de la locuinţa sa cu un TAB al Armatei care l-a transportat până la o ambulanţă, transmite Mediafax.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 16:17

Luni, Serviciul de Ambulanţă Vaslui a apelat pentru prima dată în această iarnă la sprijinul Armatei pentru a putea prelua un pacient cu accident vascular cerebral, după ce autosanitara trimisă la intervenţie rămăsese blocată în nămeţi la câţiva kilometri de Bârlad.

Astfel, bărbatul, în vârstă de 60 ani, care suferise un accident vascular cerebral, a fost preluat din localitatea Grăjdeni şi transportat aproximativ 12 kilometri cu un TAB al unei unităţi militare din Bârlad.

„Echipajul medical al autosanitarei rămase blocată în nămeţi a făcut deplasarea până la pacient cu ajutorul acelui TAB al Armatei, acordându-i asistenţă medicală de urgenţă în momentul în care a ajuns la domiciliul bărbatului. Ulterior, pacientul a fost transportat până la ambulanţa rămasă blocată în localitatea Trestiana, fiind imediat conectat la aparatele din autosanitară pentru a nu-i fi pusă viaţa în pericol”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Vaslui, Aurora Popa.

Preluat de ambulanţă, bărbatul în vârstă de 60 ani a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...