Bărbat găsit cu gâtul tăiat în casa în care stătea cu chirie

Economica.net
04 03. 2012

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei din oraşul Petrila, trupul neînsufleţit al unui bărbat de 57 de ani a fost găsit, duminică, el având mai multe urme de înjunghiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii au declarat că victima, care locuia singură într-o casă închiriată, avea mai multe urme de lovituri de cuţit în spate şi gâtul tăiat.

„Una dintre loviturile din spate ajunge în faţă. I-a tăiat gâtul de la o ureche la alta”, a spus comandantul Poliţiei Petrila, Ovidiu Zaharie.

Potrivit sursei citate, suspectul principal este un tânăr de 19 ani din localitate, care se dusese la locuinţa bărbatului pentru a-i cere să îşi retragă o plângere făcută la Poliţie împotriva sa.

„Suspectul a furat un televizor al victimei, în urmă cu câteva săptămâni. Noi am găsit televizorul la el. S-a dus la victimă să o determine să-şi retragă plângerea şi şi-a luat de acasă şi un cuţit cu lama de 20 de centimetri. Din acest motiv am schimbat şi încadrarea juridică a faptei din omor, în omor deosebit de grav”, a explicat Ovidiu Zaharie.

Bărbatul, Ion Dobrică, a fost ucis încă de sâmbătă, cadavrul fiind găsit abia duminică. Poliţiştii au fost anunţaţi de crimă chiar de proprietarul casei în care locuia victima, cel care fusese înştiinţat de familia suspectului.

Poliţiştii au pus că suspectul a părăsit localitatea după comiterea faptei, fiind găsit în localitatea Arad, unde locuieşte sora acestuia. Tânărul de 19 ani, Daniel Bulearcă, din Petrila, va fi prezentat în cursul zilei de duminică Tribunalul Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.