Bărbatul care a omorât în bătaie un copil de trei ani din Dolj a fost arestat
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorul Magda Bădescu, pe numele lui Cristian Nicolae, în vârstă de 32 de ani, Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru omor calificat.
Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Craiova.
În noaptea de sâmbătă spre duminică bărbatul, în vârstă de 32 de ani, care era băut, a început să se certe cu concubina lui, pe care a luat-o la bătaie. Ulterior, deranjat de plânsetele copilului de trei ani al femeii, bărbatul a început să îl lovească şi pe acesta. În urma loviturilor primite, copilul a murit.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalul Dolj a precizat că în cursul zilei de luni urmează să fie făcută necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii copilului.