Barclays, amendată cu 48 de milioane de euro pentru că a pus în pericol fondurile clienţilor
FCA a precizat că a luat decizia de a impune cea mai mare amendă acordată vreodată pentru eşecul în protejarea activelor clienţilor după ce a descoperit ‘deficienţe semnificative’ în interiorul sistemelor şi controalelor Barclays în perioada noiembrie 2007 – ianuarie 2012, deficienţe care au pus în pericol active ale clienţilor în valoare de 16,5 miliarde de lire sterline (21 de miliarde de dolari).
Amenda vine la trei ani după ce o subsidiară a Barclays a fost amendată cu 1,1 milioane de lire sterline pentru o infracţiune similară, iar FCA a apreciat că banca nu a reuşit să aplice lecţiile care se impuneau.
Financial Conduct Authority (FCA), care a înăsprit reglementările vizând protecţia activelor clienţilor după colapsul băncii americane Lehman Brothers, în 2008, a apreciat că clienţii riscau să suporte costuri suplimentare şi chiar să-şi piardă activele dacă banca intra în insolvenţă.
‘Tuturor firmelor trebuie să le fie clar, după Lehman, că nu există scuze pentru eşecul în protejarea activelor clienţilor’, a declarat directorul Diviziei pentru infracţiuni financiare la FCA, Tracey McDermott.
Banca Barclays a subliniat că nu a realizat un profit de pe urma acestor deficienţe şi, de asemenea, a beneficiat de o reducere de 30% a amenzii iniţiale în valoare de 58 de milioane de lire sterline deoarece a cooperat cu FCA.
În urmă cu doi ani, Barclays a fost amendată cu 290 de milioane de lire sterline pentru rolul său în manipularea ratelor interbancare Libor şi Euribor.