Barilla confirmă că va lansa o cremă de ciocolată care să rivalizeze cu Nutella

Economica.net
06 12. 2018
creama_ciocolata_11336500

Informaţia fusese anunţată luna trecută de Reuters, care cita surse din interiorul companiei.

Cu vânzări de peste două miliarde de euro pe an, Nutella, produsă de firma italiană Ferrero, este de departe lider pe piaţa cremelor de ciocolată, în condiţiile în care controlează 54% din piaţa mondială şi, până acum, nu s-a confruntat cu un competitor serios. Pe locul secund se află Cokokrem, un produs al grupului turc Yildiz Holding, dar acesta controlează o cotă de piaţă de doar 2%, potrivit firmei de cercetare de piaţă Euromonitor International.

Noua cremă de ciocolată ce va fi produsă de Barilla va încerca să exploateze o aparentă slăbiciune a Nutella: faptul că foloseşte uleiul de palmier. Ingredientul a generat reacţii negative din partea consumatorilor din cauza preocupărilor legate de sănătate şi mediul înconjurător. În 2016, Ferrero a lansat o campanie publicitară în care susţine că uleiul de palmier este sigur, atunci când este rafinat la temperaturi controlate, iar compania subliniază că achiziţionează uleiul de palmier numai de la plantaţii sustenabile.

De asemenea, Barilla a anunţat că va acorda o atenţie specială cantităţii de zahăr şi grăsimi saturate din noul produs.

Potrivit surselor, Barilla a decis să conteste poziţia de lider de care se bucură Nutella pe piaţa cremelor de ciocolată după ce a descoperit că grupul Ferrero a început să intre pe piaţa de paste prin fabricarea unor noi biscuiţi. Conform unor surse din industrie, anul viitor Ferrero va lansa un biscuit umplut cu Nutella, considerat a fi o provocare directă pentru Baiocchi, brandul de biscuiţi cu ciocolată al Barilla.

Pentru a putea lupta cu Nutella, Barilla a pregătit o reţetă de cremă de ciocolată care conţine ulei de floarea-soarelui, cu 10% mai puţin zahăr, alune de pădure numai din Italia şi cacao din ferme sustenabile, a subliniat sursa citată de Reuters.

Producătorul de paste şi-ar fi prezentat deja viitorul produs cumpărătorilor de la marile lanţuri de supermarketuri şi ar putea să lanseze crema de ciocolată în luna ianuarie 2019, pe piaţa din Italia.

Cu toate acestea, Barilla va avea o sarcină dificilă în a concura cu Nutella. Un expert din industrie a precizat ca Barilla ar putea plăti câteva milioane de euro numai pentru a obţine acelaşi loc pe rafturi ca şi Nutella, care se bucură de o poziţie premium, la nivelul ochilor cumpărătorilor.

„Crema Pan di Stella va creşte concurenţa pentru Nutella în Italia, datorită faptului ca brandul are deja o notorietate în rândul clienţilor locali, însă va fi dificil pentru Barilla să lupte şi în străinatate”, a declarat Marco Echheli, directorul subsidiarei italiene a firmei de consultanţă AlixPartners.