Barilul de 30 de dolari. Criza petrolului, explicată

După şapte şedinţe consecutive de declin abrupt, preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a scăzut marţi seară, la New York, pentru scurt timp, sub pragul psihologic de 30 de dolari pe baril, pentru prima dată din decembrie 2003. Este un nou semnal că tendinţa descendentă remarcată în ultimul an şi jumătate – minus 70% de la jumătatea anului 2014 – nu se va inversa prea curând.

Miercuri, petrolul s-a stabilizat iniţial, dar a încheiat ziua într-o notă negativă, pe fondul datelor oficiale privind inventarul de ţiţei şi carburanţi din SUA, care au ilustrat creşterea puternică a stocurilor.

La sfârşitul zilei, barilul de petrol Brent, de referinţă în Europa şi la nivel mondial, se tranzacţiona 30,3 dolari pe baril, un nou minim al ultimilor 12 ani, după ce a coborât pentru scurt timp sub 30 de dolari pe barill pentru prima dată de la începutul anului 2004. Minimul şedinţei pe contractele futures Brent a fost de 29,96 dolari pe baril.

Şi petrolul WTI a revenit uşor miercuri dimineaţă şi a ajuns la 31 de dolari pe baril, însă a pierdut imediat câştigul odată cu publicarea datelor privind stocurile de petrol din SUA. În final, cotaţia de referinţă pe piaţa americană a închis la 30,56 dolari pe baril, în urcare cu 12 cenţi faţă de nivelul de marţi, după ce a coborât la un moment dat până la 30,1 dolari pe baril.

De notat că, la jumătatea anului 2014, barilul de petrol se tranzacţiona la peste 115 dolari.

Cauze

Cauzele crizei moderne a petrolului ţin atât de particularităţi ale unor pieţe şi economii, cât şi de contextul global.

A început cu boom-ul industriei de extracţie din depozite de petrol şi gaze de şist din Statele Unite. Odată cu dezvoltarea şi ieftinirea tehnologiilor care permit accesul la zăcăminte aflate la mare adâncime, America a intrat într-o eră a abundenţei petrolifere. Companii mari şi mici, antreprenori abili şi proprietari de pământuri sub care zac baloane de petrol şi gaze, ajutaţi de uşurinţa cu care se construiesc afaceri într-una dintre cele mai dereglementate economii puternic industrializate ale lumii, au dublat în ultimii şase ani producţia de petrol din SUA, care a ajuns la maxime istorice. Statele Unite şi-au revendicat, astfel, independenţa energetică.

A urmat un război al preţurilor declanşat, în 2014, de Arabia Saudită şi aliaţii săi din Golf, care, spre disperarea partenerilor din OPEC, au decis că cea mai bună strategie este reducerea preţurilor până la niveluri care fac neprofitabile exploatările de şist. Arabii au menţinut şi chiar crescut producţia şi exporturile în pofida preţurilor tot mai mici ale barilului, pentru a-şi „înfometa” concurenţii care extrag la costuri mai mari şi pentru a-şi proteja cota de piaţă. Victime colaterale: producători OPEC mai săraci, precum Venezuela şi Nigeria, dar şi Rusia, unde industria energetică aduce aproximativ jumătate din veniturile statului şi generează 40% din exporturi.

Odată cu cutremurul produs la scară globală de extracţia de şist din SUA, petrolul saudit, nigerian şi algerian a fost nevoit să-şi caute noi părinţi adoptivi, intrând agresiv pe pieţele asiatice, evident cu discounturi semnificative. Canada şi Irakul extrag de asemenea tot mai mult crud, iar ruşii ţin pasul cu piaţa pentru a-şi proteja cota de piaţă în faţa asaltului producătorilor concurenţi. În viitorul apropiat, Iranul ar putea intra în piaţă cu încă câteva sute de mii de barili pe zi, odată ce SUA şi puterile aliate Washingtonului vor începe să ridice sancţiunile economice aplicate în ultimii ani pentru a descuraja programul nuclear al regimului de la Teheran.

Astăzi, oferta de petrol – cantităţile aflate la vânzare – depăşeşte cererea, în medie, cu peste un milion de barili pe zi. De vină nu este doar supraproducţia, ci şi frânarea cererii.

Eurozona se confruntă, de câţiva ani, cu stagnare economică, însoţită de şomaj ridicat şi consum intern slab. Evident, cererea pentru energie şi carburanţi are de suferit. Între timp China, motorul de creştere economică globală în timpul marii crize din 2008-2009, trage frânele pentru a evita supraîncălzirea economiei, dar şi pe fondul strategiei guvernului de la Beijing de creştere a consmului intern după 25 de ani de boom generat de exporturi şi mâna de lucru ieftină.

Brazilia şi Rusia, economii emergente care creşteau umăr la umăr cu China în urmă cu câţiva ani, au intrat în criză – din motive diferite. Brazilia este încleştată într-un scandal de corupţie la cel mai înalt nivel, în timp ce Rusia suferă de pe urma sancţiunilor economice impuse de SUA şi UE ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea, în prima parte a anului 2014.

La fel ca în vara anului trecut, în primele zile din 2016 pieţele globale, inclusiv petrolul, au fost afectate destul de serios şi de volatilitatea brutală de pe bursele chineze, care a alimentat temerile legate de încetinirea creşterii economice a Chinei, cel mai mare importator de materii prime la nivel global.

Dincolo de cerere şi ofertă, preţul petrolului este împins în jos şi de aprecierea dolarului. Asemenea tuturor materiilor prime, petrolul este denominat în dolari SUA. Indicele dolarului, care măsoară cursul monedei americane în raport cu principalele valute de referinţă la nivel global, a crescut cu 22% de la jumătatea anului 2014, în aşteptarea tranziţiei politicii monetare a Statelor Unite către un ciclu de întărire, după 10 ani de dobânzi scăzute până aproape de zero şi programe de relaxare cantitativă care au extins masa monetară cu mii de miliarde de dolari. Creşterea dobânzii de politică monetară în SUA, simultan cu măsuri de relaxare cantitativă în zona euro – BCE cumpără obligaţiuni din piaţă – şi devalorizarea puternică a yuanului chinezesc, a adus dolarul aproape de paritate cu euro şi a generat deprecieri abrupte ale preţurilor principalelor materii prime, provocând haos nu numai pe piaţa petrolului, ci şi în industria minieră.

Cine pierde

Traderii, analiştii şi experţii din industrie îndrăznesc tot mai rar şi mai timid să anticipeze unde se va opri căderea. Unii analişti bancari văd 20 de dolari pe baril, iar banca britanică Standard Chartered crede că debandada nu se va opri decât la pragul de 10 dolari pe baril.

Tot mai mulţi giganţi energetici admit că preţurile vor rămâne aproape de cotaţiile actuale pentru cel puţin câţiva ani. Marţi, cotaţiile din contractele futures pentru piaţa SUA se plasau sub 50 de dolari pe baril pentru toate termenele de livrare până în anul 2021.

Gigantul britanic BP a anunţat, marţi, că va renunţa la 5% din angajaţi, iar grupul brazilian de stat Petrobras şi-a restrâns programul de invesiţii pentru cea de-a treia oară în ultimele şase luni. Acţiunile Royal Dutch Shell şi Exxon Mobil au scăzut cu 11%, respectiv 4%.

La nivel mondial, se estimează că prăbuşirea preţurilor petrolului a lăsat pe drumuri, în ultimul an şi jumătate, aproximativ 250.000 de angajaţi.

Rusia aproape a epuizat fondurile strânse în vremea petrolului de 100 de dolari şi trebuie să găsească de urgenţă surse de finanţare pentru gaura lăsată în buget de petrolul ieftin. Arabia Saudită simte de asemenea tensiunea: în bugetul pe 2016 prezentat în luna decembrie, Riadul a inclus reduceri semnificative de cheltuieli, inclusiv tăierea subvenţiilor pentru carburanţi, pe fondul prăbuşirii veniturilor din petrol. Saudiţii au de acoperit deficite bugetare de zeci de miliarde de dolari.

Treptat, piaţa s-a întors împotriva celor care au creat situaţia actuală. Companiile americane specializate în extracţia de petrol şi gaze din depozite de şist sunt în pericol, deoarece tehnologiile şi metodele presupuse de exploatarea la mare adâncime presupun costuri mult mai mari decât, spre exemplu, sondele din deşertul saudit sau din pustiul siberian. Experţii băncii americane Wells Fargo estimează că extracţia de şist din SUA nu este viabilă, în medie, la preţuri mai mici de 40 de dolari pe baril. Zeci de firme au ajuns deja în situaţii disperate, funcţionând fără profit, sau au fost împinse în faliment de prăbuşirea preţurilor petrolului. Acţiunile companiilor energetice americane s-au prăbuşit cu peste 9% în ultimele nouă şedinţe bursiere, iar analiştii anticipează rezultate financiare dezastruoase pentru trimestrul al patrulea din 2015, cu o scădere de peste 70% a profitului de la an la an.

Ce urmează

Cu timpul, preţurile scăzute vor scoate din piaţă producătorii care nu-şi mai pot acoperi costurile. De asemenea, faptul că multe companii anulează investiţiile şi îngheaţă diverse proiecte reprezintă un semnal că, pe termen mediu şi lung, supraoferta se va resorbi.

Citeşte şi: Producţia de petrol a României e ameninţată

Pe partea de cerere, Europa dă semne timide de revenire a economiei datorită măsurilor de relaxare cantitativă adoptate de Banca Centrală Europeană. Totuşi, creşterea economică rămâne timidă în UE şi în marile economii emergente, iar politicile monetare divergente din SUA şi eurozonă şi reaşezarea economiei chineze ar putea aduce noi creşteri ale dolarului. De asemenea, cererea pentru carburanţi este limitată în tot mai mare măsură de cruciada pentru autovehicule tot mai eficiente energetic. Maşinile electrice nu au încă un efect semnificativ asupra pieţei, însă interesul consumatorilor pentru aceste produse este evident.

Agenţia de informaţii în domeniul energiei din SUA estimează că stocurile globale de petrol, deja umflate după aproape doi ani de supraofertă, vor continua să crească până undeva la jumătatea anului viitor.

Pe final de an 2015, SUA a eliminat interdicţia pe exporturile de petrol introdusă în timpul crizei petrolului din anii ’70. Marţi, presa de peste Ocean a scris că două vase petroliere pline ochi au plecat în ultimele două săptămâni din Texas, marcând primele exporturi de petrol din SUA din ultimii 40 de ani. În timp ce experţii din industrie cred că America Latină şi Asia vor deveni pieţele predilecte pentru petrolul american exportat, cele două tancuri petroliere texane se îndreaptă către porturi europene: Marsilia, Franţa, respectiv Trieste, Italia. Destinaţiile finale, unde crudul va fi rafinat – Germania, respectiv Elveţia.

Cine câştigă

Ieftinirea carburanţilor acţionează peste tot în lume ca stimulent direct pentru creşterea economică. Efectul este mai vizibil în SUA, unde, datorită taxelor mult mai mici, prăbuşirea preţului petrolului s-a transmis puternic în preţurile la pompă – galonul de benzină s-a ieftinit de la aproape 4 dolari la jumătatea lui 2014 la 2 dolari în prezent. Efectul: transportatorii prosperă, iar industria auto a ajuns la vânzări şi profituri record, reuşind în sfârşit să lase în urmă criza de acum cinci ani.

În România, unde statul revendică, prin taxe şi accize, aproape 60% din ceea ce plătesc şoferii la pompă, ieftinirea carburanţilor este totuşi vizibilă: preţuri medii de 4,4 lei/litru la motorină şi 4,8 lei/litru la benzină, de la circa 6 lei/litru în urmă cu un an. 

Surse: Reuters, Bloomberg, Wall Street Journal, U.S. Energy Information Administration