Barilul de petrol s-a dus azi noapte sub 60 de dolari pe piaţa SUA. De la începutul anului, petrolul s-a ieftinit cu 40%
Cotaţiile WTI, de referinţă în SUA, au coborât joi la New York cu până la 1,9% şi afişează o depreciere de 10% pe ansamblul acestei săptămâni, potrivit Bloomberg. De la începutul anului, preţul barilului de petrol s-a devalorizat cu 40% pe piaţa americană, la minimul ultimilor 5 ani, împingând şi preţurile la pompă la minime multianuale.
Piaţa a reacţionat la apariţia unor informaţii conform cărora Irakul a vândut petrol cu discount clienţilor din Asia. Al doilea mare producător din cadrul OPEC după Arabia Saudită a dat asigurări că nu este vorba despre un război al preţurilor. Tranzacţiile cu discount au vizat petrol cu livrare în ianuarie, acest tip de contract reprezentând şi cotaţia headline, de referinţă.
Barilul de petrol traversează cea de-a zecea săptămână consecutivă de depreciere, după ce liderii OPEC au decis să menţină exporturile în pofida supraofertei din piaţă, în încercarea de a ewszxw preţurile pentru a descuraja exploatările de şist, mai costisitoare şi deci vulnerabile la volatilitate. În urma exploatării masive a depozitelor de şist, producţia de petrol a Statelor Unite a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.
Preţul petrolului WTI cu livrare în ianuarie a scăzut joi cu până la 1,15 dolari, atingând un minim de 58,8 dolari pe baril pe bursa de mărfuri de la New York. Cotaţiile fluctuează la cele mai reduse niveluri din vara anului 2009, pe o lichiditate foarte ridicată în piaţă, cu volume cu 80% peste media ultimelor 100 de şedinţe.
Cotaţia Brent, de referinţă în Europa, a coborât totodată cu 68%, sau 1,1%, la 63 de dolari pe baril, şi înregistrează o scădere de 43% pe ansamblul acestui an.
Majoritatea analiştilor şi economiştilor anticipează că barilul de petrol îşi va continua declinul în următoarea perioadă.