Barroso nu exclude un nou mandat la preşedinţia Comisiei Europene după 2014

Economica.net
04 04. 2013
barroso_61212100

‘Mandatul meu se încheie în octombrie 2014, voi lua atunci o decizie’, a explicat Barroso, întrebat de un jurnalist privind viitorul său personal. Preşedintele CE a adăugat, zâmbind: ‘Vă mulţumesc pentru interesul vostru’.

Barroso (57 de ani) a apreciat că marile partide europene ar trebui să propună un nume pentru preşedinţia Comisiei Europene pe lista lor la următoarele alegeri europene, programate în iunie 2014.

‘Votul ar avea, astfel, o dimensiune europeană, iar partidele ar putea explica ce doresc pentru Europa’, a precizat acesta, într-o conferinţă de presă alături de cancelarul austriac, social-democratul Werner Faymann.

Pentru preşedintele CE, este important ca acest viitor scrutin să nu fie doar ‘suma a 27 de alegeri naţionale’.

Jose Manuel Barroso este preşedinte al Comisiei Europene din 2004. Mandatul său a fost reînnoit în septembrie 2009