Barroso: Orice nou stat ar trebui să ceară explicit aderarea la UE

Economica.net
10 12. 2012
1075328810_eu_kommissionspraesident_josmanuel_barroso_9_53880100

 Agenţia spaniolă aminteşte că, la 15 octombrie, premierul britanic, David Cameron, a încheiat cu ministrul principal scoţian, Alex Salmond, un acord pentru desfăşurarea în 2014 a unui referendum cu privire la independenţa regiunii britanice Scoţia.

‘Doctrina noastră este clară din 2004 în termeni legali. Dacă o parte dintre-o ţară – nu mă refer la niciuna în particular – vrea să devină stat independent, sigur că trebuie să ceară integrarea sa ca membru european. Acestea sunt normele, este clar’, a spus Barroso.

Şeful executivului comunitar a fost întrebat dacă, odată devenită independentă, o parte a unei ţări membre a UE ‘ar negocia termenii aderării sale din interior, ca parte a Uniunii Europene, sau ar trebui să ceară din nou aderarea, din afară’.

‘Suntem o uniune de state, aşa că, dacă este vorba de unul nou, cu siguranţă trebuie să ceară aderarea şi să negocieze condiţiile cu restul statelor membre’, a răspuns preşedintele Comisiei Europene.

Dacă îşi obţine independenţa, ‘este un nou stat şi trebuie să negocieze cu UE’, a adăugat Barroso, potrivit căruia o Scoţie separată de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ar fi ‘în termenii Uniunii Europene, din punct de vedere legal, în mod cert un nou stat’.

La rândul său, guvernul regional scoţian s-a arătat luni în dezacord cu Barroso şi a subliniat că, dacă Scoţia ar deveni independentă, nu ar trebui să solicite în mod expres aderarea la UE.

‘Nu suntem de acord asupra faptului că o Scoţie independentă ar trebui să ceară din nou aderarea’, a afirmat vicepremierul guvernului regional, Nicola Sturgeon, care a susţinut că ‘nu există nicio dispoziţie pentru a se retrage tratate ale Uniunii de pe o parte a teritoriului acesteia’. Nicola Sturgeon a subliniat, de asemenea, că nu există ‘nicio dispoziţie pentru a le retrage cetăţenia europeană persoanelor unei ţări care a fost parte a Uniunii timp de 40 de ani’.