Barroso pledează pentru mobilizarea cât mai rapidă a fondurilor europene pentru Cipru

Economica.net
23 05. 2013
392376874_53551600

‘Resursele europene disponibile pentru Cipru trebuie să fie mobilizate cât se poate de repede’, a afirmat Barroso într-o conferinţă de presă la care a participat şi preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, după întrevederea pe care cei doi au avut-o la Bruxelles.

Convorbirile au abordat câteva dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă Ciprul, a spus Barroso.

‘Ciprul se menţine ferm ancorat în Uniunea Europeană, iar UE este hotărâtă să sprijine Ciprul şi pe ciprioţi în aceste vremuri extrem de dificile’, a subliniat şeful executivului european.

Barroso a adăugat că programul convenit cu Nicosia în schimbul ajutorului financiar pentru însănătoşirea sistemului său bancar este ‘vehiculul care va permite relansarea economiei cipriote’.

‘Situaţia din Cipru dovedeşte că întârzierile sunt foarte costisitoare, iar cei care suferă mai mult sunt cetăţenii. De aceea este esenţial să nu se mai piardă timp’, a estimat oficialul european.

În acest sens, Barroso a subliniat necesitatea de ‘a ajuta Ciprul să facă faţă consecinţelor sociale ale şocului economic’ prin rapida mobilizare a fondurilor în cauză.

La rândul său, Anastasiades a mulţumit pentru sprijinul Comisiei Europene ‘în aceste vremuri dificile’.

‘Este important să se recunoască eforturile guvernului şi ale cetăţenilor’, a afirmat şeful statului cipriot.