Barroso: Românii trebuie să înţeleagă cât de sensibil este subiectul Schengen în unele ţări UE

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a explicat românilor, vineri, cât de sensibile sunt subiecte precum Schengen şi libera circulaţie în unele state membre UE, din cauza unor forţe extremiste.
Economica.net - vin, 15 nov. 2013, 13:04
Barroso: Românii trebuie să înţeleagă cât de sensibil este subiectul Schengen în unele ţări UE

Liderul Executivului european a precizat, într-o conferinţă comună de presă cu premierii român, Victor Ponta, şi moldovean, Iurie Leancă, că nu poate oferi „o dată precisă” privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

„Poziţia noastră, a Comisiei, nu s-a schimbat. Ne-am menţinut poziţia de a sprijini Bulgaria şi România în acest demers. Dar, trebuie să fiu realist, decizia este luată de statele noastre membre şi, după cum ştiţi, din motive diferite, aceasta nu este încă posibilă. Acesta este, de asemenea motivul, pentru care nu mă pot angaja să avansez o dată precisă”, a spus Barroso, întrebat dacă cele două ţări vor adera la Schengen în 2014.

Barroso a mai precizat că „din punctul de vedere al Comisiei ar trebui să fie posibil, dar nu depinde de instituţiile europene”. „Decizia depinde de poziţia unor state membre. Aceasta e realitate, e o apreciere foarte onestă. Cred este important ca opinia publică din România să ştie exact care sunt provocările”, a declarat preşedintele Jose Manuel Barroso.

Acesta a subliniat că în unele state membre există „un amalgam, o confuzie” între libera circulaţie a muncitorilor, între Schengen, migraţie şi refugiaţi, provocate unele forţe extremiste care „exprimă îngrijorări privind migraţia în general”.

„Forţele populiste încearcă să pretindă că Europa este un fel de continent complet deschis, fără reguli, fără graniţe. Asta nu e adevărat. Ceea ce se întâmplă foarte des este faptul că autorităţile nu aplică legile”, a spus Barroso, dând ca exemplu dreptul de şedere.

„Există reguli dacă cineva abuzează de dreptul de şedere. Dacă cineva nu poate trăi într-o altă ţară pentru că nu are mijloacele (…) autorităţile acelei ţări au dreptul de trimite această persoană acasă”, a declarat preşedintele CE.

Jose Manuel Barroso a subliniat că a făcut aceste precizări pentru a transmite opiniei publice din România „cât de sensibilă” este chestiunea Schengen în unele state membre.

„Vă spun acestea pentru că este important pentru opinia publică din România să înţeleagă cât de sensibilă este această chestiune în unele state membre. Este o chestiune foarte sensibilă, pentru că forţele extremiste o folosesc împotriva unor state membre, împotriva unor parteneri şi vecini, împotriva unor principii ale UE”, a conchis oficialul european.

Jose Manuel Barroso a declarat, luni seară, că România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014, din cauză că unele ţări se opun.

„România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014. Această dezbatere presupune, ca de obicei, un amalgam incredibil între Schengen, imigrare, Lampedusa, lucrători detaşaţi. Un amalgam care trebuie denunţat; dacă nu, vom fi martorii intensificării mişcărilor extremiste care împing Europa să facă lucruri foarte periculoase. Pentru că noi am experimentat în istoria Europei această xenofobie, acest şovinism şi nu este un lucru bun. Europa a trecut prin perioade grele în aceste momente de ultranaţionalism, protecţionism sau şovinism. Trebuie să le evităm. Să luăm fiecare caz în parte. România şi Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen deoarece există ţări care se opun; deci există o unanimitate care trebuie atinsă, chiar dacă, tehnic, îndeplinesc deja condiţiile”, a declarat preşedintele CE, pentru postul privat de televiziune din Franţa LCI.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru (MIPE): Au ieșit din finanțarea PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare și 409 de unităţi de învăţământ la care nu mai avem timpul fizic să punem zona de laboratoare
Dragoș Pîslaru (MIPE): Au ieșit din finanțarea PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare și ...
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru, a afirmat joi că au ieşit din finanţare prin PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare, iar......
Grupul norvegian Equinor și partnerii săi vor investi peste 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea zăcământului de petrol și gaze Fram South
Grupul norvegian Equinor și partnerii săi vor investi peste 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea zăcământului de ...
Compania Equinor, controlată de statul norvegian, şi partenerii săi, Vaar Energi şi Inpex Idemitsu, vor investi peste ...
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în loc să amenințe Spania pentru că refuză să aloce 5% din PIB pentru apărare
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în ...
Ministrul spaniol al Drepturilor Sociale, Pablo Bustinduy, i-a transmis joi preşedintelui american Donald Trump că, pentru ...
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să eficientizeze exportul de ovine către țara africană
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să ...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, ...