Barroso: Ţările zonei euro trebuie să vină cu un calendar pentru uniunea economică integrală

Statele din zona euro ar trebui să vină cu un calendar de integrare economică deplină, pentru a reasigura investitorii în privinţa viitorului uniunii monetare, a declarat marţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 14:05
Barroso: Ţările zonei euro trebuie să vină cu un calendar pentru uniunea economică integrală

Barroso a arătat într-un discurs că prezentarea unui astfel de calendar este importantă, chiar dacă uniunea economică în sine va avea loc mult mai târziu.

„Este foarte important, chiar dacă nu se va întâmpla imediat, să fie definită tendinţa, obiectivul. Este totodată foarte important pentru încrederea investitorilor în zona euro. Vom susţine o abordare ambiţioasă şi structurală, care ar trebui să includă un program şi un calendar pentru o uniune economică şi monetară deplină a zonei euro”, a spus şeful CE.

Liderii Uniunii Europene au cerut săptămâna trecută oficialilor de rang înalt ai UE să facă propuneri, până la sfârşitul lunii iunie, pentru realizarea unei uniuni economice în zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Soluţie de criză – Rusia vrea să folosească surplusul de gaze pentru centrele de date
Soluţie de criză – Rusia vrea să folosească surplusul de gaze pentru centrele de date
Rusia, care deţine cele mai mari rezerve globale de gaze naturale, explorează metode de a gestiona surplusul de gaze, inclusiv folosirea lui pentru centrele de date, deoarece exporturile către......
Electromontaj va construi linia electrică aeriană 400 kV Timişoara – Arad
Electromontaj va construi linia electrică aeriană 400 kV Timişoara – Arad
Electromontaj SA, în calitate de lider de asociere, a câştigat contractul pentru construcţia LEA 400 kV Timişoara - ...
Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt
Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, a anunțat că a semnat astăzi contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze ...
Olanda va furniza un pachet de ajutor de 175 milioane de euro Ucrainei
Olanda va furniza un pachet de ajutor de 175 milioane de euro Ucrainei
Olanda va furniza Ucrainei 100 de radare de detectare a dronelor și 20 de vehicule de evacuare medicală, ca parte a unui ...