Barroso va fi audiat luni de CEJ în legătură cu „Afacerea Dalli”
Barroso va discuta luni în calitate de martor cu judecătorii europeni în legătură cu aşa-numita ‘Afacere Dalli’, al cărei protagonist, fostul comisar european maltez John Dalli, a demisionat în 2012 pe fondul unor suspiciuni de corupţie. Marţi, avocaţii părţilor implicate îşi vor prezenta argumentele.
Şeful de cabinet al lui Barroso, Johannes Laitenberger, va fi lângă acesta în Luxemburg, alături de şeful serviciului juridic al Comisiei, Luis Romero Requena. Vor fi de asemenea prezenţi fosta şefă de cabinet a lui Dalli, Joanna Darmanin, şi fostul său purtător de cuvânt, Frederic Vincent.
Dalli vrea ca instanţa să examineze cererea pe care i-a făcut-o Barroso de a-şi prezenta demisia din cauză că ar fi avut contacte secrete cu compania de tutun Swedish Match. De asemenea, el vrea ca executivul european să îi plătească o despăgubire morală de un euro, precum şi compensaţii pentru pierderea de venituri în calitate de comisar. Pe de altă parte, tabăra Barroso susţine că nu a existat o cerere pentru demisia lui Dalli şi că acesta ar fi renunţat de bună voie la funcţie.
‘Totul se rezumă practic la circumstanţele din jurul plecării lui Dalli’, a declarat o sursă din cadrul instanţei bazate în Luxemburg pentru site. Mai larg, Dalli îşi menţine nevinovăţia în campania de lobby efectuată de industria tutunului împotriva unei directive a Uniunii referitoare la produsele pe bază de tutun. Scandalul a condus la acuzaţii legate de întâlniri nepotrivite între cercul de apropiaţi ai lui Barroso şi lobbişti din industria tutunului şi de anchete prost gestionate de şeful Biroului european de luptă antifraudă – OLAF.