Baschetbalistul Chauncey Hardy avea alcoolemie de 0,6 la mie

"Alcoolemia a fost de 0,6 la mie. Investigaţiile toxicologice în acest caz continuă", arată un document al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) obţinut de MEDIAFAX.
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 14:55

Reprezentanţii INML au precizat că la această alcoolemie se poate ajunge şi după ce o persoană bea o sticlă de bere.

În urma autopsiei s-a stabilit că moartea lui Chauncey Hardy a fost violentă, produsă în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii acute. Decesul lui Hardy a survenit unui traumatism cranio-cerebral soldat cu hemoragie masivă şi fractură de craniu. Alte cauze antecedente sunt contuzie şi dilacerare cerebrală (ruptura substanţei cerebrale). La necropsie nu au fost identificate suferinţe vechi care ar fi putut modifica starea de sănătate a baschetbalistului american.

Medicul neurochirurg Sorin Crăciunaş, de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, care l-a tratat şi operat pe Chauncey Hardy, a spus că sportivul avea o leziune frontală vizibilă cu hematom consistent în interiorul creierului, dar şi alte leziuni în alte arii ale creierului, în evoluţie, neconsistente. El a precizat că hematomul frontal avea dimensiunea unei nuci, celelalte fiind de dimensiunea unei cireşe.

Baschetbalistul american Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, a decedat în 9 octombrie. Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy a murit a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu nişte tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuţ Adrian Tănăsoaia şi s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans.

Hardy a fost dus iniţial la Spitalul Judeţean din Giurgiu, de unde a fost transferat, patru ore mai târziu, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Capitală, întrucât starea acestuia s-a agravat şi unitatea sanitară nu avea computer tomograf. Baschetbalistul american fost trimis la spitalul din Capitală cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral mediu cu hematom periorbital drept”.

În urma controlului făcut de Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu s-au stabilit deficienţe grave în îngrijirea lui Chauncey Hardy la Spitalul Judeţean din Giurgiu de către personalul medical al Unităţii de Primiri Urgenţe şi de cel al Serviciului de Ambulanţă.

Ionuţ Adrian Tănăsoaia, cel care l-a lovit pe Chauncey Hardy, a fost arestat în 10 octombrie, pentru lovituri cauzatoare de moarte şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În 19 octombrie, Chauncey Hardy (23 de ani) a fost înmormântat în oraşul Middletown (SUA), la slujbă asistând rude, prieteni dar şi numeroşi admiratori.

Te-ar mai putea interesa și
Economia Ucrainei a crescut cu 4,5% în primele nouă luni din 2024
Economia Ucrainei a crescut cu 4,5% în primele nouă luni din 2024
Produsul Intern Brut al Ucrainei a crescut în ritm anual cu 4,5% în primele nouă luni din 2024, a anunţat vineri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko (foto), transmite Reuters, relatează......
Inspecția Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate la scoietăți unde lucrează zilieri
Inspecția Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate la scoietăți unde lucrează ...
Inspecţia Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate, efectuate în perioada 2 - 7 ...
Nicușor Dan: Cathedral Plaza poate fi demolată. Costurile de demolare sunt cuprinse între cinci și opt milioane de euro
Nicușor Dan: Cathedral Plaza poate fi demolată. Costurile de demolare sunt cuprinse între cinci și opt milioane de euro
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan a anunțat că Cathedral Plaza poate fi demolată. Primarul spune că demolarea ar ...
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, ...