Băsescu a promulgat Legea de ratificare a deciziei CE privind mecanismul de stabilitate în zona euro
„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 19 iunie, Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Deciziei Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie 2011 de modificare a articolului 136 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro”, informează Administraţia Prezidenţială.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, marţea trecută, proiectul de lege pentru ratificarea deciziei Consiliului European privind Mecanismul de stabilitate în zona euro.
Pe 8 iunie, preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prin care cerea adoptarea „cât mai urgent posibil” a proiectului de lege pentru ratificarea deciziei Consiliului European din 25 martie, privind mecanismul de stabilitate în zona euro.
„Am convingerea că veţi înţelege necesitatea urgentării adoptării proiectului de lege sus menţionat, acest lucru fiind un mod de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană”, sublinia preşedintele, în scrisoarea respectivă.
La începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea deciziei Consiliului European din 25 martie 2011 de modificare a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro.
Potrivit Executivului, decizia Consiliului European din 25 martie trebuie să fie supusă ratificării de toate statele membre ale UE.
Pe fondul crizei economice actuale din UE, România a susţinut crearea mecanismului european de stabilitate şi implicit modificarea limitată a Tratatului în vederea asigurării stabilităţii zonei euro. România va contribui la Mecanismul European de Stabilitate (MES) după ce va adera la zona euro.
În vederea mobilizării fondurilor necesare, MES va putea lansa emisiuni de instrumente financiare, va putea încheia acorduri sau alte tipuri de aranjamente cu statele parte la mecanism, cu instituţii financiare sau cu alte părţi terţe.
Pentru instituirea Mecanismului European de Stabilitate a fost necesară modificarea limitată a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFEU), decizia în acest sens fiind adoptată la Consiliul European din 16-17 decembrie 2010.
MES va înlocui Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară şi Mecanismul European de Stabilizare Financiară, care vor rămâne în vigoare până în iunie 2013.