Băsescu a văzut noul model Dacia Lodgy, la Centrul de Design Dacia Renault
Vizita şefului statului la Centrul de Design Dacia Renault a durat aproape o oră. După ce a ajuns la Centrul de Design Dacia Renault, şeful statului a intrat într-unul din cele patru corturi instalate în curte, unde se afla noul autoturism Dacia Lodgy.
După circa 15 minute, şeful statului a intrat în clădirea Centrului de Design, unde a purtat discuţii cu oficialii companiei.
La plecare, preşedintele Traian Băsescu nu a făcut nicio declaraţie presei.
Automobile Dacia a prezentat joi primele poze oficiale cu versiunea de serie a Lodgy, care va intra în fabricaţie la uzina Renault din Maroc, fiind primul model al brandului românesc care nu va fi produs şi în ţară.
Lodgy va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Geneva din martie 2012.
Renault a prezentat la sfârşitul anului trecut o versiune de competiţie a Lodgy, maşină pilotată în luna decembrie la Trofelul Andros din Franţa de piloţii Alain Prost, Nicolas Prost şi Evens Stievenart.
Lodgy este cel de al şaptelea model din gama Dacia, după preluarea de către Renault.
Automobilul va fi produs în Maroc, alături de un alt un alt model Dacia, care urmează să fie prezentat tot în acest an.
Totodată, în toamna anului trecut, şefii Renault au decis să mute o parte din producţia modelului Sandero de la Mioveni la fabrica din Casablanca, Maroc, pentru a extinde capacitatea de producţie a Duster.
La uzina de la Mioveni, Dacia pregăteşte intrarea în producţie a noii generaţii a modelului Logan, programat pentru lansarea pe piaţă în toamna acestui an.
Parte a grupului francez Renault, Automobile Dacia a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri 2,7 miliarde euro, în creştere cu 26,6% faţă de nivelul obţinut în 2009.