Băsescu: Acţiunile majorităţii parlamentare şi ale liderilor lor aduc prejudicii grave economiei
„Privind la evenimentele care s-au desfășurat în ultimele săptămâni, cer primului ministru Victor Ponta, copreședintelui USL Crin Antonescu, lui Daniel Constantin și președintelui UNPR Daniel Oprea și președintelui UDMR Kelemen Hunor să înceterze imediat, ei și partidele lor, acțiunile împotriva statului român. Celor nominalizați le cer sa înceteze imediat acțiunile împotriva statului român. Prin acțiunile guvernului și ale majorității parlamentare se încală grav valorile fundamentale ale Uniunii Europene. Ținta finală a acțiunilor majorității parlamentare condusă de Pota, Antonescu, Constantin, Oprea și Hunor este punerea sub control a justiției. Suspendare preşedintelui este doar o etapă. Repet, suspendarea preşedintelui este doar o etapă intermediară care urmează să aibă loc în zilele următaore. Fac un apel şi îi avertizez că prin încălcarea gravă a legilor, Constituţiei şi regulamentelor Parlamentului au pus statul român într-o situaţie extrem de difcilă, similară cu mineriada din 13-15 iunie ’90. Acţiunile politice ale Guvernului vor avea efecte economice extrem de grave pentru România şi pentru populaţia ei. Repet majorităţii parlamentare să înceteze imediat acţiunile împotriva statului român, fie că e CCR, Senatul, Camera Deputaţilor sau Avocatul Poporului sau alte instituţii care-i deranjează”, a spus Băsescu.
Declaraţiile preşedintelui survin la scurtă vreme după Vasile Blaga a fost dat jos de la şefia Senatului. Senatorii au decis marţi, în şedinţă extraordinară, revocarea lui Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului, cu 70 de voturi „pentru” şi o abţinere. Senatorii PDL nu au participat la şedinţă. În schimb, reprezentanţii UDMR şi ai UNPR au votat în favoarea debarcării democrat-liberalului. Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului şi devine al doilea om în stat. În cazul în care preşedintele Traian Băsescu va fi suspendat, Antonescu va asigura interimatul. Deputaţii se întrunesc şi ei marţi seara în şedinţă pentru a discuta revocarea din funcţie a Robertei Anastase de la şefia Camerei.
De asemenea, plenul reunit al Parlamentului a decis, marţi seara, revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu. În semn de protest, parlamentarii PDL au părăsit sala de şedinţă. Decizia schimbării Avocatului Poporului a fost luată după ce şedinţa a fost suspendată mai bine de două ore. Democrat-liberalii acuză că demersul Parlamentului este unul anticonstituţional şi vor să conteste decizia la CCR. Adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, asigură interimatul după revocarea lui Gheorghe Iancu.