Băsescu: Acordul de coabitare cu Guvernul este suficient

Preşedintele Traian Băsescu a spus marţi seară că este suficient acordul de coabitare pe care îl are cu Guvernul şi nu este necesar un astfel de acord cu Parlamentul, iar dacă referendumul din 2009 ar fi fost respectat, s-ar fi gândit la o vară de vacanţă la Neptun.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 19:55
Băsescu: Acordul de coabitare cu Guvernul este suficient

„Acordul de coabitare pe care îl avem e suficient, discutăm de un punct de vedere total diferit pe care îl am faţă de cel al Parlamentului şi eu nu am acord de coabitare cu Parlamentul, am un acord cu Guvernul pentru că suntem două segmente ale Executivului. Vă asigur că dacă respecta referendumul nu aveam nici o problemă, nici cu Parlamentul, stăteam şi mă gândeam la o vară la Neptun, anul trecut datorită referendumului nu am putut cât mi-ar fi plăcut mie să ies pe mare cu o şalupă şi să mă tot duc, dar cum puteam pleca din mandat fără să fi apărat până la capăt votul oamenilor într-un referendum valid”, a spus Băsescu la B1TV.

În altă ordine de idei Băsescu a explicat că numărul de 300 de parlamentari nu e unul la întâmplare, a avut în vedere şi o normă de reprezentate care să fie în media europeană, pe de o parte, pe de altă parte nu puteau fi lăsaţi 200 de parlamentari şi 18 reprezentanţi ai minorităţilor pentru că era o suprareprezentare a minorităţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...