Băsescu: Am aflat de la Bruxelles că România a făcut două nominalizări pentru funcţia de comisar

Economica.net
30 08. 2014
basescu_biografie_54925000_53438600_09203700_70793000

‘Nu intenţionez niciun fel de dispută, nu creez o dispută, este dreptul Guvernului să acţioneze aşa, dar, spre surprinderea mea, am aflat că avem două nominalizări transmise la Bruxelles – suntem unul dintre puţinele state care a acceptat această rugăminte a preşedintelui Jean-Claude Juncker. Mai mult, aş spune că avem şi o problemă cu respectarea legislaţiei interne’, a spus şeful statului, pe Aeroportul ‘Henri Coandă’, înainte de plecarea la Bruxelles.

El a precizat că la Consiliul European de sâmbătă nu se va discuta lista de comisari, ci doar despre Înaltul reprezentant şi preşedintele acestui for, arătând că această listă este o ‘afacere’ pe care o decide, conform Tratatului, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.