Băsescu: Am mai multe întrebări decât răspunsuri privind evoluţiile economice din UE şi România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că are mai multe întrebări decât răspunsuri privind evoluţiile economice din UE şi România, adăugând că ţara noastră trebuie să se pregătească din punct de vedere al competitivităţii pentru a intra în zona Euro.
Economica.net - mie, 03 apr. 2013, 08:45
Băsescu: Am mai multe întrebări decât răspunsuri privind evoluţiile economice din UE şi România

„Am mult mai multe întrebări decât răspunsuri, din păcate, în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale UE şi, implicit, ale României. Ştiu însă un singur lucru, că România are nevoie astăzi de stat de drept, are nevoie să îşi pregătească economia pentru intrare în zona Euro, are nevoie să fie gata pentru intrare în zona Schengen, pentru simplul motiv că nu are alternativă la soluţia UE”, a afirmat Băsescu, într-un discurs susţinut la conferinţa aniversară a ASE Bucureşti.

  El a amintit că România s-a macrostabilizat economic în urma măsurilor luate în 2010 şi în 2011 a avut creştere economică de 2,2%, iar una dintre întrebări este de ce nu a putut fi repetat acest procent în 2012 şi de ce în 2013 speranţa este doar la un agricol bun.

„Întrebarea este de ce nu putem repeta acest 2,2%? De ce nu l-am putut repeta în 2012? De ce privim la 2013 doar cu speranţa creşterii economice legate de un eventual boom al agriculturii pentru că Dumnezeu este bun cu noi anul acesta? Sau pare a fi bun până acum, dar nu ştim cum va fi până la sfârşit. De ce nu ne bazăm pentru 2013 pe soluţii certe, care să ne asigure creşterea în condiţiile în care România nu are o datorie excesivă, se poate împrumuta pe pieţe în momentul de faţă şi are banii europeni la dispoziţie?”, a afirmat şeful statului.

 De asemenea, el a arătat că are întrebări privind şi prioritizarea investiţiilor străine. „Acum ştim sigur că avem condiţii să invităm pe toţi cei care vor să producă energie electrică eoliană. Foarte bine, dar am văzut cât e de scumpă. Este o soluţie energia regenerabilă solară şi eoliană? Pare că da, e la modă. Problema este când plăteşti la fiecare certificat 58 de euro şi îi dai trei certificate, 58 de euro la fiecare MegaWatt ce se întâmplă în economia românească? Care este efectul în costurile de producţie? Sunt întrebări pe care eu mi le pun”, a spus Băsescu.

Preşedintele a reiterat că pregătirea pentru zona Euro nu trebuie să se limiteze strict la îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, fiind esenţial ca şi nivelul de competitivitate al economiei să poate faţă confruntării cu economiile performante ale statelor UE. Şeful statului s-a referit şi la exemplele Ciprului şi Sloveniei, care acum câţiva ani îndeplineau criteriile de la Maastricht şi au adoptat moneda comună, iar în prezent sunt „în criză economică profundă”.

  El a reluat şi ideea sa prezentată săptămâna trecută că obiectivele privind integrarea în zona euro şi spaţiul Schengen trebuie atinse înainte de revizuirea Tratatelor UE în vederea creării „Europei cu două viteze”, pe care el a anticipat-o cu „certitudine” peste doi-trei ani.

„Ce este riscant pentru România este să uite aceste priorităţi, politicul să le neglijeze de dragul unor interese locale, să spunem, şi să ne trezim peste doi-trei ani, când am certitudinea că se va relua discuţia legată de revizuirea Tratatelor că nu suntem suficient de integraţi pentru a putea fi acceptaţi în clubul care cu siguranţă va avea două compartimente. Riscul acesta există şi cred că un efort al tuturor structurilor, fie că sunt structuri politice, economice, sociale, ca momentul revizuirii Tratatului de la Lisabona să ne găsească integraţi în zona euro, este esenţial”, a mai spus Băsescu.

La evenimentul dedicat aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea ASE Bucureşti au fost prezenţi şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, reprezentanţi ai Guvernului, BNR, mediului economic, mediului academic şi ai corpului diplomatic străin acreditat la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...